Fasolea festivă și grafenul pierdut

Cu școlile semi-închise și certificatul verde amânat fără termen, președintele Iohannis și adevăratul său guvern sărbătoresc 1 Decembrie cu fast. Și medalii fără număr pentru generalii omniprezenți în viața publică. Eventual și cu niște fasole festivă, pe unde se milostivesc primarii. Între timp, o nouă lume se construiește pe lângă noi, dar România se pregătește de un nou retard istoric, cu reformele abandonate încă trei ani.

Automobilul electric, industria bateriilor, digitalizarea, inteligența artificială, schimbarea din temelii a educației – toate sunt realități pe care le vedem din Ungaria până în Anglia, din Italia în Norvegia. Aproape nimic din toate acestea nu e pe agenda noii Puteri de la București. O putere tot mai militarizată, care sperie cu reflexele sale de conservare a unui status-quo ce împinge tot mai mulți români spre emigrare.

O alianță împotriva firii, pe care votanții de ambele părți au respins-o la alegerile din 2020, dar care a fost forjată de președintele Klaus Iohannis. Aflat la apogeul puterii sale și la minimul istoric al legitimității, Iohannis s-a transformat într-un conducător perfect rupt de popor, care fuge de orice întâlnire nemijlocită cu cetățenii ori cu opoziția – vezi absențele fără precedent de la comemorarea incendiului din Colectiv sau de la ședința festivă a Parlamentului.

Acest președinte, care și-a câștigat de două ori mandatul cu un discurs puternic reformist, a sfârșit prin a readuce PSD la putere și a binecuvânta o agendă de guvernare paralelă cu nevoile României. Justiția a fost pur și simplu evacuată din preocupările Puterii, iar garanția anti-reformistă este Laura Vicol, avocata interlopilor pusă la șefia Comisiei Juridice. Dan Tăpălagă a explicat pe larg implicațiile acestei mutări.

Dar justiția nu e singurul domeniu care necesită reforme profunde. Educația e sus pe agendă. Însă președintele – ce ironie, fost profesor – a îngropat și acest domeniu. Cu un program călăuzitor ”România educată” catalogat de experți drept maculatură, ba chiar una cu efecte nocive, cu un ministru incapabil să țină școlile deschise prin testare la doi ani de la începerea pandemiei, cu un guvern în care facultățile pe bune au fost înlocuite de cursurile miniștrilor la diferite instituții militarizate, Educația e condamnată la stagnare.

Reformele economice și sociale sunt și ele puse între paranteze. Deloc întâmplător, primul reflex al PSD a fost renegocierea PNRR – un adevărat program de guvernare multianual cu zeci de reforme radicale. Nici PNL nu e foarte fericit cu PNRR – împins, spre lauda lui, de Florin Cîțu. Vom vedea în următorii ani, vorba lui Marcel Ciolacu, o ”mermeleală” tipică, o încercare continuă de păcălire a partenerilor europeni și a publicului intern. Îi vedem deja cum mimează desființarea SIIJ, promițând aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.

Am ascultat cu atenție audierile miniștrilor. Nu l-am auzit pe niciunul îngrijorat că Dacia Renault, o companie de importanță structurală pentru România, nu are în plan trecerea la automobilul electric. Nu am auzit niciun ministru, nici pe președinte, vobind despre recalificarea dureroasă, dar necesară a zecilor de mii de angajați din industriile auto și conexe, care vor avea probabil de suferit la impactul cu industria automobilului electric.

Nu am auzit preocupări legate de transformarea României într-un jucător pe piața bateriilor, așa cum a reușit vecina Ungaria. Nu i-am văzut pe miniștri încercând să accelereze exploatarea zăcămintelor de grafit, din care s-ar putea extrage grafenul – materie primă pentru baterii. Grafitul zace în cariere părăsite ale gigantului de stat Salrom, dar principala preocupare a guvernului e să-și plaseze noii sinecuriști la compania de stat.

Nu am văzut niciun ministru întrebându-se cum să readucem expertiza UiPath și a altor companii private în conducerea firmelor de stat, după ce Dan Vîlceanu – un fel de Laura Vicol al economiei – a evacuat rapid orice urmă de competență ca ministru interimar al Transporturilor.

În locul acestei agende pe care majoritatea românilor au votat-o la alegerile din 2020, vedem cum prima grijă a PSD și UDMR e să sperie capitalul – românesc ori străin – cu noua taxă pe bogăție ori cu impozitul progresiv. Greu de imaginat strategie mai proastă de a atrage investiții, mai cu seamă într-o perioadă de crize suprapuse.

În loc ca noua Putere să vadă cum ar putea stimula apariția unui nou UiPath, UiPath e alungată. În loc să gândească strategii de stimulare a adevăratului capital autohton, președintele Iohannis își stimulează prietenul și chiriașul, pe Werner Keul, să-și dezvolte business-ul de golf.

Dacă așteptările de la PSD sunt minime, dat fiind comportamentul mai vechi, dar și mai nou – vezi promovarea Laurei Vicol, în cazul PNL vedem o distrugere accelerată a oricărei porniri reformiste.

Emil Boc, văzut ca un arhitect al noului Cluj și un posibil candidat la prezidențiale, s-a transformat într-un Mini Me al președintelui Iohannis, umplându-se de ridicol prin susținerea extrem de vocală a lui Florin Cîțu și a alianței cu PSD. Gheorghe Flutur, și el lider de frunte, ne-a arătat tuturor cum se face politica pe stil vechi, bătându-se ca un leu pentru un post de ministru și preluarea Romsilva (prietenii din Suceava cu drujbele știu de ce).

Lucian Bode a semnalizat involuntar deriva teribilă a PNL-ului ajuns într-o relație de vasalitate față de președintele Iohannis. ”Am ajuns să dezvoltăm România cu Ministerul Culturii”, a grăit cu năduf ministrul Internelor, devoalând nevoia disperată de resurse bugetare și disprețul față de un domeniu – cheie în evoluția unei țări. Cât despre Iohannis, Cîțu & echipa câștigătoare, cuvintele pălesc în fața nerușinării cu care și-au asumat coaliția cu PSD, partidul pe care juraseră cu doar o lună înainte că nu îl vor aduce vreodată la guvernare.

Prezența la vârful statului a unor personaje precum Dan Vîlceanu, Laura Vicol ori Sorin Grindeanu chiar de Ziua Națională arată încă o dată teribila inversare a scării valorilor. Același gust amar e lăsat și de cvasi-militarizarea guvernului, unde jumătate dintre miniștri, plus premierul, au studii militare ori de securitate.

De fapt, avem o Zi Națională ca oricare alta, în care statul arată ca o frână în calea dezvoltării, o piedică pusă de partide decuplate de la realitate. Un imens festivism în care avioanele de pe cer și stelele de pe umeri se străduiesc să acopere adevăratul mesaj politic: orice ați face voi cetățenii, noi politicienii avem grijă să ținem sistemul cât mai închis și impermeabil la schimbare.