FBI a făcut public primul document legat de investigația asupra atentatelor de la 11 septembrie 2001 şi de acuzaţiile privind sprijinul guvernului Arabiei Saudite pentru atacatori
Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a făcut public sâmbătă primul document legat de investigaţia sa asupra atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA şi de acuzaţiile privind sprijinul guvernului Arabiei Saudite pentru atacatori, în urma unui ordin executiv al preşedintelui Joe Biden, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Rudele victimelor i-au cerut lui Biden să nu participe la evenimentele comemorative de sâmbătă, când s-au împlinit 20 de ani de la atentate, dacă nu va declasifica documente despre care susţin că vor arăta sprijinul autorităţilor saudite pentru atacuri.
Documentul de 16 pagini, parţial editat, făcut public de FBI arată contacte între atacatorii care au deturnat avioanele şi complici saudiţi, dar nu şi dovezi privind o eventuală implicare a guvernului de la Riad în atacuri, care au făcut aproape 3.000 de morţi.
Arabia Saudită a susţinut întotdeauna că nu a avut nicio implicare în atacuri.
Într-o declaraţie emisă la 8 septembrie, ambasada saudită la Washington a transmis că Arabia Saudită a susţinut mereu transparenţa în jurul evenimentelor de la 11 septembrie 2001 şi salută publicarea de către SUA a unor documente clasificate legate de atacuri.
Cincisprezece dintre cei 19 atacatori erau din Arabia Saudită. O comisie a guvernul american nu a găsit dovezi că Arabia Saudită a finanţat direct Al-Qaida, grupul protejat de talibani în Afganistan la acel moment. Comisia a lăsat fără răspuns întrebarea dacă oficiali saudiţi ar fi făcut totuşi individual asta.
Familiile a circa 2.500 dintre victime şi peste 20.000 de persoane care au fost rănite, firme şi diverşi asiguratori au dat în judecată Arabia Saudită şi au cerut despăgubiri de miliarde de dolari.
sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii