G4Media.ro

FBI este îngrijorat de potenţialul de imitaţie după atacul mortal din New…

Sursa foto: MANDEL NGAN / AFP

FBI este îngrijorat de potenţialul de imitaţie după atacul mortal din New Orleans

Agenţiile americane de aplicare a legii şi serviciile de informaţii sunt preocupate de atacuri de tip imitaţie, cu vehicule care să dea peste trecători, în urma atacului comis în noapte de Anul Nou în New Orleans de un veteran al armatei americane, Shamsud-Din Jabbar. Potrivit unui buletin consultat de Reuters, FBI, Departamentul de Securitate Internă şi Centrul Naţional de Combatere a Terorismului din SUA „sunt preocupate de posibile atacuri de tip imitaţie sau de răzbunare”, transmite News.ro.

Astfel de atacuri „sunt susceptibile să rămână atractive pentru aspiranţi, având în vedere uşurinţa cu care vehiculele pot fi achiziţionate şi nivelul scăzut de calificare necesar pentru a efectua un atac”, se arată în buletinul transmis agenţiilor americane de aplicare a legii.

Buletinul a fost emis la o zi după ce FBI a declarat că Jabbar, un texan în vârstă de 42 de ani, a fost „100% inspirat” de gruparea militantă Statul Islamic pentru a intra cu un camion peste oamenii de pe stradă, omorând cel puţin 14 persoane şi rănind alte zeci.

Avertismentul recomanda personalului din domeniile de aplicare a legii şi firmelor private de securitate să fie conştienţi de faptul că, în multe cazuri anterioare, atacatorii care au intrat cu vehiculele în mulţime erau înarmaţi şi şi-au continuat atacurile cu arme de foc sau „arme albe”.

The New York Times a relatat că un raport de securitate confidenţial a avertizat în 2019 că Bourbon Street, unde a avut loc atacul din ziua de Anul Nou, era o stradă vulnerabilă la o „tamponare cu vehicule”. Evaluarea avertiza că barierele concepute pentru a bloca intrarea vehiculelor pe strada îngustă „nu par să funcţioneze” şi ajunge la concluzia că „cele două moduri de atac terorist care ar putea fi utilizate sunt intrarea cu un vehicul peste pietoni şi împuşcarea activă”.

Oficialii poliţiei au declarat că oraşul începuse lucrările de înlocuire a vechilor bariere în noiembrie şi au spus că nu au anticipat că un atacator ar folosi trotuarul pentru a evita maşina de poliţie care bloca strada.

„Acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni care a avut vreodată sarcina de a proteja o zonă densă cu trafic pietonal”, a declarat Don Aviv, director executiv al firmei de securitate Interfor International, care a efectuat evaluarea de securitate 2019. „Cartierul francez este ţinta perfectă”, a adăugat Aviv.

Buletinul serviciilor de informaţii mai precizează că incidentul cu vehiculul din noaptea de Revelion a fost al şaptelea atac de acest fel în SUA din 2001 care a fost inspirat de o organizaţie extremistă străină.

Cu toate acestea, avertismentele privind atacurile cu vehicule nu sunt noi. În 2010, Departamentul pentru Securitate Internă şi FBI au scris într-o notă că atacurile cu maşini oferă „teroriştilor cu acces limitat la explozivi sau arme oportunitatea de a efectua un atac naţional cu o pregătire sau o experienţă prealabilă minimă”.

Înainte de atacul din New Orleans din această săptămână, cel mai mortal atac cu vehicul din SUA a avut loc în 2017, când Sayfullo Saipov, în vârstă de 29 de ani, a condus o camionetă pe o pistă de biciclete aglomerată de-a lungul râului Hudson din Manhattan, omorând opt persoane şi rănind 11. Anchetatorii au descris atacul ca fiind „inspirat” de ISIS.

În 2103, al-Qaida a scris despre astfel de atacuri în revista sa în limba engleză. Aceasta a punctat: „Ideea este de a folosi o camionetă ca o maşină de tuns iarba, dar nu pentru a tunde iarba, ci pentru a-i secera pe duşmanii lui Allah”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Vrei să cunoști femei atractive? Vizitează 𝗥𝐎𝗞𝐀.𝗟𝐎𝗟

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.