FBI vrea să percheziționeze locuința fostului vicepreședinte american Mike Pence pentru a căuta mai multe documente clasificate
FBI ar urma să percheziționeze în următoarele zile locuința din Indiana a fostului vicepreședinte american Mike Pence, în căutarea de materiale clasificate, a relatat joi Wall Street Journal, citând persoane familiare cu acest subiect, scrie Reuters.
Departamentul de Justiție este în discuții cu echipa juridică a lui Pence cu privire la programarea percheziției. Avocații lui Pence nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii cu privire la acest subiect.
Avocatul lui Pence, Greg Jacob, a dezvăluit în ianuarie că în locuința sa din Indiana au fost găsite documente marcate ca fiind clasificate și că le-a predat FBI-ului. Jacob le-a descris ca fiind un „număr mic de documente care ar putea conține informații sensibile sau clasificate”.
Citând o persoană apropiată lui Pence, Wall Street Journal a relatat că echipa sa juridică a considerat că percheziția anterioară la domiciliul său a fost exhaustivă și că nu crede că există documente clasificate suplimentare.
Descoperirea documentelor clasificate l-a pus pe Pence în compania fostului președinte Donald Trump și a președintelui în exercițiu Joe Biden, după ce la reședințele acestora au fost găsite documente cu marcaje clasificate.
Biden, ale cărui documente datează din perioada în care era vicepreședinte, și Trump, al cărui de a preda obiectele a dus la un raid al FBI, se confruntă amândoi cu anchete ale Departamentului de Justiție privind manipularea necorespunzătoare a materialelor clasificate.
Agenții FBI au percheziționat miercuri casa de pe plaja din Delaware a lui Biden, dar nu au fost găsite documente clasificate, a declarat avocatul președintelui.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii