G4Media.ro

FC Barcelona este cel mai valoros club din lume, conform clasamentului Forbes,…

FC Barcelona este cel mai valoros club din lume, conform clasamentului Forbes, aproape umăr la umăr cu Real Madrid. La cât sunt evaluate cele două cluburi și cine mai face parte din top 20

FC Barcelona a urcat pe prima poziţie în clasamentul celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume, stabilit de revista economică americană Forbes, depăşind-o pe marea sa rivală din campionatul Spaniei, Real Madrid, informează agenţia Reuters.

Gruparea catalană este evaluată de Forbes la 4,76 miliarde dolari, în ciuda problemelor cu care s-a confruntat în ultima perioadă, atât pe plan financiar, cât şi sportiv.

Real Madrid, care a învins-o sâmbătă pe Barca în El Clasico (2-1), ocupă locul secund în această ierarhie, cu o valoare estimată la 4,75 miliarde dolari.

Conform Forbes, valoarea medie a primelor 20 de cluburi din lume a crescut cu 30% în ultimii doi ani, ajungând la 2,28 miliarde dolari, în ciuda impactului pandemiei de coronavirus asupra încasărilor din ziua meciurilor, care au scăzut la 441 milioane dolari în sezonul trecut, cu 9,6% mai puţin faţă de sezonul 2017-2018.

Echipa germană Bayern Munchen, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, ocupă poziţia a treia în acest clasament, cu o valoare de 4,215 miliarde dolari, între primele 10 clasate aflându-se cele mai importante şase cluburi din Anglia: Manchester United, FC Liverpool, Manchester City, Chelsea, Arsenal şi Tottenham Hotspur.

Campioana en titre a Franţei şi finalista ediţiei trecute din Champions League, Paris Saint-Germain, a urcat pe poziţia a noua, după ce valoarea sa a crescut cu 129% în ultimii doi ani, ajungând la 2,5 miliarde dolari. Aceasta este de altfel cea mai mare creştere înregistrată de un club din Top 10 Forbes.

În ultimii 16 ani, doar două echipe au ocupat primul loc în clasamentul celor mai valoroase cluburi din lume: Manchester United, de unsprezece ori, şi Real Madrid, de cinci ori, reaminteşte publicaţia din Statele Unite.

Clasamentul Forbes dat publicităţii luni:
1. FC Barcelona 4,76 miliarde dolari
2. Real Madrid 4,75 miliarde
3. Bayern Munchen 4,215 miliarde
4. Manchester United 4,2 miliarde
5. FC Liverpool 4,1 miliarde
6. Manchester City 4 miliarde
7. Chelsea Londra 3,2 miliarde
8. Arsenal Londra 2,8 miliarde
9. Paris Saint-Germain 2,5 miliarde
10. Tottenham Hotspur 2,3 miliarde
11. Juventus Torino 1,95 miliarde
12. Borussia Dortmund 1,9 miliarde
13. Atletico Madrid 1 miliard
14. AC Milan 743 milioane
15. Everton 658 milioane
16. AC Milan 559 milioane
17. AS Roma 548 milioane
18. West Ham United 508 milioane
19. Leicester City 455 milioane
20.Ajax Amserdam 413 milioane

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cea mai tare e AC Milan, ca e și pe 14 și pe 16.