FCSB, câștig cu 4-1 RFS Riga în Europa League / Elias Charalambous: „Sper ca această victorie să ne dea un impuls pentru viitor”
Echipa bucureşteană FCSB a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia letonă RFS Riga, în prima etapă a tabloului principal din Liga Europa, transmite News.ro.
Pe Arena Naţională bucureştenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din minutul 2, atunci când Edjouma a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă. Olaru şi Bîrligea au profitat în minutul 8 de o gafă a apărării adverse şi ultimul a deschis scorul pentru gazde. Târnovanu a scos incredibil la Savalnieks, în minutul 19, dar oaspeţii au înscris în minutul 23. Lipuscek a trimis în plasă, arbitrul a anulat golul pentru un fault în atac, dar VAR a validat reuşita oaspeţilor şi scorul a devenit 1-1. Chiricheş a oferit pasa decisivă în minutul 32 pentru Marius Ştefănescu şi acesta i-a readus pe bucureşteni în avantaj. În minutul 58 o combinaţie între Bîrligea şi Florin Tănase l-a pus pe Olaru într-o poziţie excelentă şi a fost 3-1 pentru FCSB. Olaru a primit în minutul 69 o pasă de la nou intratul pe teren Băluţă şi a pus pe tabelă al patrulea gol al gazdelor. 4-1 a fost scorul final şi FCSB a debutat cu dreptul în această fază din Liga Europa.
Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous a declarat că speră ca victoria cu 4-1 să dea formaţiei bucureştene un impuls pentru viitor.
“Sunt foarte bucuros pentru jucători, a fost primul meci european în această fază. Cred că am început în cel mai bun mod. Îmi felicit jucătorii. Am fost pe tot parcursul meciului foarte serioşi şi concentraţi. Atitudinea a fost astăzi foarte bună. Am câştigat meciul şi am câştigat o echipă. Chiricheş, Edjouma, Ştefănescu au jucat puţin în ultimul timp şi mă bucur că au făcut un meci bun. Darius este foarte important pentru echipă, Tănase a intrat foarte bine, toţi băieţii au jucat bine. Capul plecat, nu sunt multe lucruri de spus şi trebuie să ne concentrăm la meciul de duminică. Avem nevoie de încredere pentru restul sezonului pentru că avem calitate. Cel mai important este că am controlat meciul şi sper ca această victorie să ne dea un impuls pentru viitor”, a spus Charalambous la Digi Sport.
FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Chiricheş, Dawa, Radunovic – Lixandru, Edjouma (Şut 67) – Ştefănescu (Al. Băluţă 67), Olaru (D. Popa 84), Miculescu (Fl. Tănase 46) – Bîrligea (Oct. Popescu 76). ANTRENOR: Elias Charalambous
RFS RIGA: Ondoa – Savalnieks (Ndjiki 46), Prenga (Rasid Njie 70), Balodis, Lipuscek – Marhiev (Silagadze 70), Panic – Odisharia (Stuglis 84), Ikaunieks, Zelenkovs – Kouadio (Osuagwu 70). ANTRENOR: Viktors Morozs
Cartonaşe galbene: Chiricheş 89
Arbitri: Ricardo de Burgos Bengoetxea – Iker De Francisco, Alfredo Rodriguez Moreno – Javier Alberola Rojas (toţi din Spania)
Arbitri VAR: Cesar Soto Grado – Valentin Gomez (ambii din Spania)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank