G4Media.ro

FCSB rămâne în lupta pentru titlu, după victoria cu 3-1 în fața…

sursa foto: Facebook/ FCSB

FCSB rămâne în lupta pentru titlu, după victoria cu 3-1 în fața formației Sepsi/ Roș-albaștrii sunt la trei puncte în spatele Farului, cu trei etape înainte de finalul Superligii

Echipa bucureşteană FCSB a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Sepsi Sf Gheorghe, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-off-ul Superligii, transmite News.ro.

Sepsi a avut ocazii în startul primei reprize, dar Târnovanu a intervenit salvator în două rânduri. În minutul 28 FCSB a deschis scorul prin Miculescu, iar cinci minute mai târziu Sorescu l-a driblat pe Niczuly însă a alunecat, i-a pasat apoi lui Miculescu, dar şutul acestuia a fost blocat de portarul oaspeţilor. În minutul 45+2 Niczuly l-a faultat pe Sorescu în careu şi s-a dictat penalti, dar goalkeeperul lui Sepsi a parat şutul lui Radunovic de la punctul cu var.

Bucureştenii au avut o bară în minutul 65, la o lovitură liberă a lui Florinel Coman, iar Sepsi a egalat prin Tudorie, în minutul 67. A fost însă egalitate doar timp de şapte minute, pentru că în minutul 74 Ovidiu Popescu a readus gazdele în avantaj cu un şut din careu, iar Cordea a stabilit scorul final în minutul 79, înscriind din pasa lui Florinel Coman.

În clasament, FCSB este pe locul 2 în clasament, cu 43 de puncte, la trei puncte de liderul Farul, dar şi la distanţă de patru puncte de echipa de pe locul al treilea, CFR Cluj. Sepsi are 25 de puncte şi e pe ultimul loc al play-off-ului, 6.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează