G4Media.ro

FDA a autorizat vaccinul anti-covid, produs de compania Moderna

Foto: Moderna

FDA a autorizat vaccinul anti-covid, produs de compania Moderna

Agenţia pentru medicamente (FDA) a Statelor Unite a acordat vineri autorizaţia de urgenţă pentru folosirea vaccinului împotriva COVID-19 creat de compania Moderna.

Vaccinul tinerei firme americane din domeniul biotehnologiei se alătură astfel celui creat de Pfizer / BioNTech în imensa campanie de vaccinare care a început luni în Statele Unite.

„Felicitări, vaccinul Moderna este acum disponibil!”, a declarat preşedintele Donald Trump, conform Agerpres, care citează AFP.

Ca şi în cazul vaccinului Pfizer / BioNTech, autorizat în urmă cu o săptămână, acceptul FDA a fost acordat a doua zi după avizul favorabil al unui comitet de experţi americani.

Dacă remediul Pfizer / BioNTech a stabilit deja un record, nici Moderna nu se lasă mai prejos: vaccinul său a fost aprobat la 19 zile de la depunerea cererii oficiale, comparativ cu 22 de zile, cât a durat în cazul Pfizer.

„Cu două vaccinuri disponibile acum pentru prevenirea COVID-19, FDA a făcut un nou pas crucial în lupta împotriva acestei pandemii”, a declarat şeful agenţiei, dr. Stephen Hahn.

Distribuţia dozelor, gândită de luni de zile, urmează să „înceapă imediat”, a precizat Moderna într-o declaraţie făcută după anunţul obţinerii autorizaţiei.

Vaccinul, din care executivul american a pre-cumpărat 200 de milioane de doze (comparativ cu 100 de milioane de la Pfizer), este eficient în proporţie de 94.1%, conform unei sinteze a informaţiilor furnizate FDA de către Moderna.

Firma din Massachusetts a promis să distribuie 20 de milioane de doze până la sfârşitul lunii decembrie 2020, apoi alte 80 de milioane în primul trimestru al anului 2021 şi restul de 100 de milioane în al doilea trimestru (adică până la sfârşitul lunii iunie 2021). Deoarece este administrat în două doze la un interval de patru săptămâni, aceasta înseamnă că vor fi vaccinate 100 de milioane de persoane.

Moderna, care a primit fonduri federale în valoare de 2.5 miliarde de dolari ca parte a operaţiunii Warp Speed, a lucrat la acest vaccin în parteneriat cu Institutul pentru boli infecţioase.

Formula companiei poate fi stocată la -20°C şi nu la -70°C, cum este cazul vaccinul dezvoltat de Pfizer. Punerea în flacoane are loc la subcontractorul Catalent din Bloomington, Indiana, unde Moderna livrează pungi de 50 de litri de vaccin fabricat în New Hampshire.

Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie cu peste 313.000 morţi şi peste 17.4 milioane de cazuri confirmate de COVID-19.

 

Sursa foto: Moderna/cercetătător

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Americanii au 2 vaccinuri autorizate. China vreo 2 si incep sa vaccineze 50milioane pana in 15 ianuarie. Uniunea Europeana Zero.
    Ce asteapta astia? Crede cineva ca Pfizer si Moderna vor fi rejectate de UE in conditiile in care in US, UK si Canada au unda verde?
    Au si britanicii dreptatea lor. UE nu e functionala.

  2. Este mai practic si mai pasnic, dar si mai scump.

  3. Stați puțin că nu mai înțeleg nimic, e vaccin sau leac? După cum îl prezintă doamna Redacția pare a fi doar un leac care tratează simptomele bolii. Vaccinul trebuie să fie anti-SARS-CoV-2 sau împotriva virusului SARS-CoV-2, nu a COVID-19.

  4. și care-s alea ? postări amenințătoare?

  5. La unii au aparut chiar fara sa-l faca (pe el, pe vaccin). 😉