G4Media.ro

Federația patronatelor din industria ospitalităţii şi ANPC vor să lanseze ghiduri de…

sursa foto: Pexels

Federația patronatelor din industria ospitalităţii şi ANPC vor să lanseze ghiduri de bune practici privind alimentaţia publică

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) lucrează, în cadrul unui grup de lucru comun, pentru lansarea de Ghiduri de Bune practici pentru structurile de alimentaţie publică din România, potrivit unui comunicat al FPIOR remis Agerpres.

„Industria HoReCa din România are nevoie de claritate şi coerenţă în activitatea de operare, claritate ce trebuie să se regăsească mai apoi şi în transparenţa cu care trebuie să se deruleze acţiunile de control în restaurantele şi structurile noastre de alimentaţie publică. Ne bucurăm că am fost creditaţi cu încrederea de a pune baze solide pentru a reglementa activitatea noastră”, a afirmat Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR,.

Conform sursei citate, ghidurile de bune practici la care se lucrează în prezent vor ajuta antreprenorul român din HoReCa să îşi optimizeze activitatea şi să ofere, astfel, servicii de un standard mai bun în structurile de alimentaţie publică din România, la un nivel care se aliniază tot mai clar standardelor europene.

„În numele Federaţiei noastre, invit colegii din Industria Ospitalităţii să se ralieze acestui demers – iniţiat de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, astfel încât, împreună, să creştem nivelul de încredere al consumatorului român în serviciile şi produsele Industriei naţionale de Ospitalitate, dar să sprijinim, deopotrivă, eforturile şi investiţiile antreprenorilor români în Horeca din România şi creşterea contribuţiei industriei noastre la PIB-ul României”, a subliniat Valentin Şoneriu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Parca incepusepusera sa primeasca atributii DSU (aia cu incendiile…) ca trebile lor , le terminasera , cu succesuri ! Eu am aflat de la un taran ca e o prevedere legala care obliga vanzatorii de carne -vorbeam despre cea de pui…dar inteleg ca se foloseste si la celelalte- sa scrie pe ambalaje : carne procesata in cazul in care folosesc hormoni de crestere ! Am vizionat cu atentie ambalaje ale principalilor producatori si pe ele nu scrie nimic ! Stie protectia consumatorului ceva despre asta ? Are cu ce masura , constata , analiza acest parametru si are si bunavointa sa ne spuna si noua pentru a face diferenta ca mie, nu-mi ajunge abureala cu gainile nestresate care e si ea sublima dar lipseste cu desavarsire din obiectivele mele , ca consumator………