G4Media.ro

Federația Sanitas pichetează marţi Ministerul Sănătăţii şi se pregătește pentru greva generală,…

Foto: G4Media

Federația Sanitas pichetează marţi Ministerul Sănătăţii şi se pregătește pentru greva generală, din 15 iunie

Sindicaliştii din Sănătate pichetează marţi Ministerului Sănătăţii, în data de 8 iunie va avea loc o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore iar greva generală este programată în 15 iunie, relatează Agerpres.

„Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas întrunit în şedinţă extraordinară, miercuri, 10 mai 2023, a analizat situaţia angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială, în contextul în care actuala guvernare continuă să nu îşi onoreze angajamentele asumate şi să tergiverseze adoptarea unor soluţii satisfăcătoare pentru salariaţii membri de sindicat”, se menţionează în comunicat.

Conform sindicaliştilor, Legea 153/2017 nu este aplicată în totalitate, în continuare fiind categorii de angajaţi care nu şi-au primit drepturile salariale cuvenite, iar „autorităţile nu manifestă nicio intenţie reală de a respecta prevederile legale”.

„Mai mult, Ministerul Finanţelor a făcut public un proiect de ordonanţă de urgenţă care impune măsuri total nefavorabile celor două sisteme: reducerea cu 10% a cheltuielilor aprobate prin bugetele aferente acestui an, în condiţiile în care instituţiile medicale şi de asistenţă socială fac faţă cu greu inflaţiei şi creşterii galopante a preţurilor; blocarea angajărilor, ceea ce înseamnă că în Sănătate şi Asistenţă socială se va lucra în continuare cu un deficit de personal care se agravează de la lună la lună”, se precizează în document.

Printre revendicările Federaţiei SANITAS se află modificarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, astfel încât să se poată continua angajările în Sănătate şi Asistenţă socială, iar bugetele instituţiilor din cele două sisteme să nu fie afectate.

Sindicaliştii din Sănătate solicită, de asemenea, punerea imediată în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate şi cel de Asistenţă socială, acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor şi calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată.

Totodată, aceştia cer calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată, calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual şi finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din Sănătate şi Asistenţă Socială.

De asemenea, se mai solicită reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă în Sănătate şi Asistenţă Socială, precum şi stoparea destructurării reţelei medicale proprii a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Pai ce, numai profesorii sa intre in greva? Sa intre toti bugetarii in greva!!!! Sa le tripleze salariile si sporurile. Pentru privati avem doar GHINION cum zice un „intelept” in viata. O taxa de solidaritate in plus, o crestere de accize la tutun si alcool, un Tva marit un pic, niste taxe pe proprietate marite si ele, etc… Si uite asa se gasesc bani pentru toti bugetarii. Da o reforma in sistemul bugetari se face? Polonia cum poate sa functioneze cu 500.000 de bugetari mai putin decat Romania?

    • Ai văzut vreo reformă reușită în țara asta în 34 de ani?! Eu nu. Nici nu vrem, nici nu ne pricepem!

    • N-ai cu cine in tara asta sa faci reforma. Aveam o speranta in USR, dar in timpul pandemiei m-am convins ca nu sunt diferiti fata de ceilalti. Ministrii USR de la sanatate m-au facut sa-mi pierd toate sperantele pentru ei.

    • O sa-i invite la negocieri pe 14 iunie, seara. Apoi o sa ridice din umeri, ca nu au solutii, ca nu sunt bani, ca nu e timp….

  2. Așa se-ntâmplă cand toleranța cetățenilor este prost înțeleasă sau neinteleasa de către guvernanți și politruci! Popirul rabdă 1 an, 2, 3, dar nu se piate la infinit!
    Și așa se întâmplă când tu dai legi și tot tu nu le mai respecți și nu le mai aplici!
    Așa au făcut și cu Legea salarizării și cu Legea pensiilor publice!
    Ce ar fi dacă și pensionarii s-ar trezi acum din somn și letargie?! S-ar închide țara de tot?!

  3. L-au rupt pe ma-ciuca :))))
    O veste mai buna pentru planurile lui de sfârșit de mandat nici ca se putea. Greve peste greve, l-au topit.
    Spera și el sa dea ștafeta in pace celuilalt ciolanos, dar l-au faultat oamenii la glezne.

    • Asta era si scopul. Cine conduce sindicatele? PEEESEEEDEEEE! Vine Ciolacu premier, le da 100 Ron in plus fata de ma-ciuca si se incheie greva. Marele erou-salavator Ciolacu. Imi dau lacrimile, nu alta. Sa-i ridicam statuie ciolacului.

    • Ei stai ca nu la asta m-am referit. Conduse, neconduse de PSD, cele din educație au ieșit ca i-au amenințat proprii membri (cu salariile astea mizerabile), altfel crezi ca făceau ceva ?
      Iar legat de manevra asta de o spui tu, tot ce se poate, nu zic ca nu.
      Însă cu 100 lei ca pe vremea răposatului se va stinge lumina și pt ciolac.