G4Media.ro

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor reclamă dezechilibre şi inechităţi în…

sursa foto: Primăria Tulcea

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor reclamă dezechilibre şi inechităţi în „Ordonanţa trenuleţ”

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor reclamă, miercuri, dezechilibre şi inechităţi în ”ordonanţa trenuleţ” supusă dezbaterii publice de către MInisterul de Finanţe, relatează news.ro. OUG prevede majorarea cu 10% a drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, începând cu 1 ianuarie 2023, comparativ cu nivelul lunii decembrie 2022, însă fără a depăşi grila.

”«Ordonanţa trenuleţ» privind măsurile fiscal- bugetare pentru anul 2023 oferă dezechilibre şi inechităţi în salarizarea şi pensionarea poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare. Şi în anul 2023 Guvernul nu aplică legea salarizării unitare, aşa cum a fost votată de Parlament şi nu elimină discriminările în ceea ce priveşte pensiile militare de stat, perpetuând dezastrul din instituţiile de forţă ale României”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Potrivit acestora, ”alianţa de guvernare PSD-PNL-UDMR continuă bătaia de joc la adresa angajaţilor din instituţiile de forţă ale României, făcându-le total neatractive şi slabe din punct de vedere profesional”.

Sindicaliştii anunţă că vor cere dezbaterea publică a Ordonanţei trenuleţ la sediul Ministerului Finanţelor (MF).

Sindicaliştii au subliniat şi care sunt prevederile din actul normativ care-i nemulţumesc.

Salarizarea poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare 

Art. I. – (1) Prin derogare de la prevederile alin. (2) al art. 12 din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plätit din fonduri publice, cu modificarile si completârile ulterioare, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salarilor de bazã/soldelor de functie/salarilor de functie/indemnizatilor de încadrare lunar de care beneficiazà personalul plätit din fonduri publice se majoreaza cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, färà a se depasi valoarea nominalà pentru anul 2022 stabilità potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificârile şi completàrile ulterioare, respectiv prin înmultirea coeficientilor de ierarhizare cu 2.500 lei.

(5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepția soldei de grad și a salariilor de grad, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Pensionarea poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare 

Art. IX – (1) Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;

b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;

c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;

d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;

e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;

f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.

(2) Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;

b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;

c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;

d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;

e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;

f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

Ministerul Finanţelor a publicat în transparenţă decizională un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea cu 10% a drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, începând cu 1 ianuarie 2023, comparativ cu nivelul lunii decembrie 2022, însă fără a depăşi grila.

Totuşi, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora vor fi menţinute la nivelul de la finalul acestui an, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. O pensie civilă de 10.000 de lei se indexează cu 12,5%. Una militară cu 0%. Asta deși probabil că în materie de contribuție cele două sunt aproximativ egale! În 2010 când militarii au fost trecuți pe contributivitate la 68% dintre ei le-au crescut pensiile! Nu mă credeți pe mine! Luați presa vremii!!!!

    • Slava Ukraini! 😁 Urmăm pas cu pas indicațiile de la Moscova! Să slăbim cât mai mult Armata României! Suntem singura țară NATO în care se pune problema ca militarii să aibă pensii contributive!

  2. Sunteți Sindicat, aveți puterea sa ieșit în strada sa schimbați ceva . Dar ati ales sa va plângeți. Cred ca sunt inechitati,și sigur sunt multe probleme. Dar voi ca SINDICAT nu faceți nimic. Asa ca domnilor va meritați soarta.