G4Media.ro

Femeile din Iran care nu poartă hijabul în mașină primesc mesaje text…

sursa foto: Pexels

Femeile din Iran care nu poartă hijabul în mașină primesc mesaje text de la autorități: „Este necesar să se respecte normele societății și să nu se mai repete acest gest”

”În maşina dumneavoastră a fost observată absența voalului. Este necesar să se respecte normele societății și să nu se mai repete acest gest”. Regimul de la Teheran continuă să insiste asupra voalului și obligației impuse femeilor de a-l purta și transmite acest mesaj pe telefoanele mobile femeilor ”prinse” la volan fără capul acoperit, transmite Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.

Inițiativa autorităților iraniene face parte din noua fază a programului Nazer-1 (supraveghere în limba farsi) lansat în 2020 în toată țara, care prevede reluarea de către poliţie a monitorizării portului hijabului (voalul islamic) de către femeile aflate în mașini. Amenințarea conținută într-o versiune anterioară a mesajului care spunea că ”în cazul în care această acţiune se va repeta, se vor aplica consecințe legale și judiciare”, a fost eliminată.

În ultimele luni, vălul a devenit din nou un pretext pentru ca regimul să se impună în faţa femeilor, în urma decesului Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, în timp ce era arestată de poliția morală pentru că nu a purtat corect hijabul. După preluarea puterii de către Khomeini, vălul a reprezentat o ”răzbunare” râvnită împotriva interdicției de a-l purta impusă de șah. Acum însă, a devenit simbolul unei rupturi interne în societate, între cei fideli principiilor revoluției și cei care s-au săturat de impuneri.

După demonstrațiile de după moartea lui Mahsa Amini, poliția morală a încetat să mai aresteze femeile care mergeau cu capul gol pe stradă și să le ducă la secția de poliție. La începutul lunii decembrie, procurorul general iranian Mohammad Jafar Montazeri a declarat că unităţile poliţiei moravurilor, cunoscute sub numele de Gasht-e Ershad (”patrula de orientare”), au fost desfiinţate. Numai că activiștii au rămas sceptici, deoarece decizia părea a fi mai degrabă un răspuns improvizat la o întrebare pusă la o conferință, decât un anunț clar din partea Ministerului de Interne. Totodată, rapoartele de pe rețelele de socializare indică faptul că activitățile patrulelor Irshad, poliția morală, au reînceput și pe străzile din Teheran, chiar dacă anterior, Mohammad Jaafar Montazeri, procurorul general al țării, declarase că activitatea acestei forțe, care a jucat un rol în uciderea lui Mahsa Amini, a fost ”suspendată”.

sursa: Il Fatto Quotidiano (traducere: Rador/ Cătălina Păunel)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Femeile astea poarta o masca pe fata o mare parte din viata lor. Pacat, asa e cand grupul te constrange sa faci lucruri traznite. Unora le-a fost greu in pandemie, cu o amarata de masca chirurgicala, insa pentru ele nu protesteaza nimeni.
    Pana la urma, Aldesus ne-a facut ca indivizi ori ca grup, statistic? A avut, are vreo valoare individul alta decat pe piata muncii?

  2. Religia a tinut omul in intunericul necunoasterii si i-a limitat libertatea. Religia de orice fel ar trebui sa dispara de pe suprafata pamantului.

    • Comunismul, fascismul si variatiunile pe tema asta au fost religii. Si probabil ca mai inventeaza lumea alte religii in care cred intr-un zeu pe care-l aleg lider pe viata. Look est. Astia, ei stiu ce motiv au de trateaza atat de dur femeile, or fi mai destepte decat barbatii si le e frica ca ii vrajesc.., sunt prea frumoase si nu se pot abtine.., au mania persecutiei… Niste psihologi buni ar trebui sa incerce sa descifreze.