Femeile din Ucraina vor fi obligate începând cu anul 2022 să se înregistreze în forțele armate
Ministerul apărării al Ucrainei a anunțat extinderea categoriilor profesionale specifice femeilor care vor fi incluse pentru o posibilă mobilizare în cazul unui conflict militar cu Rusia la peste 100, decizie ce va spori resursele umane ale armatei cu până la trei sau patru milioane, anunță UkraNews, care citează agenția oficială de presă ucraineană.
„Introducerea ordinului nr. 313 al Ministrului apărării din Ucraina va spori înregistrările militare (conform estimărilor aproximative) cu 3 – 4 milioane de persoane – foarte calificate, antrenate în specializările relevante și experți în profesiile relevante, susceptibile serviciului militar. Pare logic pentru o țară beligerantă care își apără granițele” susține Viktoriya Arnautova, consilier al Comandantului Suprem al Forțelor Armate din Ucraina.
Ordinul nr. 313, care a intrat în vigoare pe 17 decembrie, prevede ca femeile cu vârste între 18 și 60 de ani, care sunt „apte” pentru serviciul militar, și a căror activitate profesională face parte dintr-un spectru larg de peste 100 de profesii relevante armatei, vor fi obligate să se înscrie pe parcursul anului 2022 în Forțele Armate Ucrainene din cadrul centrului teritorial pentru resurse umane din regiunea în care își au rezidența.
„Nu e vorba de o recrutare după atingerea unei anumite vârste, așa cum este la bărbați. Este vorba de o recrutare pe timp de război. Și luând în considerare că sunt mai mult de 122.000 militari ruși la granița noastră, decizia pare logică și potrivită”, consideră Oleksandra Ustinova, o deputată din Verkhovna Rada, parlamentul unicameral al Ucrainei.
Printre femeile care activează sau au activat încă din 1993 în armata ucraineană, li se vor adăuga, începând de anul viitor, și colege jurnaliste, psiholoage, librare, artiste, veterinare, printre multe altele, anunță military.com. Din 2018, pentru femei au devenit disponibile oficial mai multe locuri de muncă care sunt angrenate activ pe câmpul de luptă, precum tunari pe vehicule blindate, lunetiști sau comandanți de infanterie. Neoficial, unele femei erau deja voluntare pe aceste poziții, încă din 2014, în cadrul „batalioanelor de voluntari”, ai căror membri aveau experiență anterioară puțină sau chiar deloc.
„Sunt multe femei care servesc în Forțele Armate ale Ucrainei. Privind numărul personalului militar feminin, suntem, dacă nu fruntași, atunci printre primii, chiar după standardele NATO”, afirmă Anna Maliar, ministrul apărării naționale al Ucrainei. În prezent aproximativ 31.000 de femei sunt personal militar în armată, reprezentând 15% din totalul personalului armatei ucrainene, cifră care s-a dublat odată cu începerea conflictului din Donbas, în estul Ucrainei, în 2014, conform New York Times, în timp ce aproximativ 25.000 reprezintă personal civil, armata ajungând să aibă un total de aproximativ 56.000 de femei.
„Dar, din păcate, sunt foarte puține femei în poziții în care se iau deciziile. E necesar ă lucrăm în această direcție”, clarifică ministrul pentru relația cu veteranii, Yulia Laputina, citată de Kyivpost.
Femeile au început să joace un rol important în cadrul Forțelor Armate în special odată cu începerea Războiului din Donbas cu separatiștii pro-ruși susținuți de către Kremlin în 2014. Deși Rusia neagă sprijinul acordat acestora, conform DW, conflictul, care este în desfășurare și în prezent în jurul unei linii de demarcație statică și fortificată, a dus la moartea prematură a 14.000 de oameni.
„Asta (ordinul 313, n.red.) trimite un semnal puternic Moscovei că ucrainenii sunt pregătiți să reziste”, susține Ustinova. „Deși ne străduim pentru introducerea contractului în armată, decizia de a antrena cât mai mulți oameni posibil să poarte arme și să fie pregătiți să servească pare una bună”, conchide deputata Oleksandra Ustinova.
Femeile eligibile care refuză să se înregistreze în forțele armate riscă avertismente și amenzi cuprinse între 27 și 55 de Euro, în echivalent. În plus, acestea vor trebui să dovedească, în viitorul apropiat, certificatul care să le ateste înregistrarea în armată, pentru a se putea angaja, iar companiile care nu le vor verifica, riscă și ele la rândul lor, amenzi.
În luna iulie a acestui an, înregistarea unei repetiții a armatei pentru parada militară care urma să sărbătorească împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Ucrainei față de Uniunea Sovietică a devenit virală pe internet, după ce femeile cadet au fost obligate să poarte tocuri înalte pentru multe ore în șir, afirmă New York Times, deși protocolul acestora era pentru ocazii formale, nu împreună cu uniformele de luptă.
Un studiu publicat în 2016 de către Națiunile Unite (ONU) privind situația femeilor din armată, a descoperit că multe femei trebuiau să poarte uniforme și încălțăminte de bărbați, sau trebuiau să-și obțină vestimentația singure, toate acestea în timp ce nu li se ofereau nici măcar produse de igienă pentru femei.
„Am impresia că nu sunt femei în această armată”, declara o femeie cercetătorilor de la ONU, fiind citată de New York Times, în studiul „Batalionul Invizibil”. O altă femeie povestea: „orice bărbat am întâlnit în cadrul batalionului mi-a spus că ar trebui să fiu acasă crescând copii”. Cele mai recente date disponibile, din luna martie 2021, arată că peste 900 de femei sunt în prezent ofițeri în poziții de conducere în armata ucraineană, în timp ce peste 13.000 de au fost clasificate până acum ca fiind „combatanți”. Dintre acestea, 257 au fost decorate pentru contribuția lor la Războiul din Donbas, 9 fiind oferite post-mortem. (foto: G4Media)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii