G4Media.ro

Femeile ucrainene care au fost luate prizoniere de ruși afirmă că au…

Captură YouTube

Femeile ucrainene care au fost luate prizoniere de ruși afirmă că au fost obligate să meargă dezbrăcate prin zăpadă, bătute și violate

Femeile ucrainene luate prizoniere de război sunt torturate și umilite de soldații ruși în cadrul unei campanii sistematice de abuzuri, au declarat patru supraviețuitoare, pentru cotidianul britanic The Telegraph.

Unele au fost supuse unor degradări crude, inclusiv fiind forțate să defileze goale prin zăpadă și să se expună în fața rușilor.

The Telegraph a dat de urma a patru femei care au fost de acord să vorbească despre lunile și, în unele cazuri, anii pe care i-au petrecut în captivitate.

Mărturiile lor dezvăluie brutalitatea cu care forțele Moscovei îi tratează pe ucrainenii pe care i-au capturat, furnizând mărturii a ceea ce par a fi crime de război.

„Ne-au dus la dușuri cu saci pe cap, unde am fost forțate să ne dezbrăcăm. A trebuit să mergem goale în fața bărbaților și a tuturor celorlalți, aplecate, prin apă rece ca gheața”, a declarat Larisa Kicerenko, 53 de ani, care a servit în Garda Națională a Ucrainei.

„După aceea, am fost obligate să cântăm imnul Rusiei în timp ce eram goale. Ne-am întors în celule în lacrimi, complet distruse, plângând și într-o stare de isterie… A fost inuman. Pentru ei, noi nu eram nimic”.

Deși reprezintă o mică minoritate din numărul total de prizonieri de război capturați de Rusia, femeile precum Larisa Kicerenko spun că amenințările cu care s-au confruntat au fost diferite de cele ale bărbaților închiși alături de ele.

„Dacă este greu pentru bărbați, este și mai greu pentru femei – multe dintre femei nu erau luptătoare”, a spus ea.

Larisa Kicerenko, soțul ei și fiul ei în vârstă de 34 de ani au fost capturați în Mariupolul ocupat în 2022, după ce au fost trădați de vecinii lor.

Cei trei au fost separați, iar doamna Kicerenko a petrecut șapte luni în captivitate, mai întâi într-o închisoare improvizată lângă Donețk, apoi în închisoarea Olinevka, apoi într-un centru de detenție provizorie.

În timpul calvarului său, ea a fost forțată să stea în picioare mai mult de 12 ore pe zi, a fost bătută și torturată psihologic – într-o încălcare evidentă a Convențiilor de la Geneva.

„Ni se spunea constant că suntem fasciști și că, dacă nu suntem împușcați de proprii noștri oameni în timpul unui schimb, altcineva ne va ucide. Amenințarea cu moartea era mereu prezentă”.

De când Rusia și-a lansat invazia la scară largă a Ucrainei, a fost acuzată în mod repetat de maltratarea prizonierilor de război și a civililor ucraineni.

Cel puțin 48 de centre de detenție au fost identificate de Organizația Națiunilor Unite, în timp ce procurorul general al Ucrainei a raportat că cel puțin nouă din zece prizonieri de război întorși în țară au suferit torturi fizice și psihologice.

„Eram pregătită pentru posibilitatea că aș putea muri. Mă împăcasem cu ideea. Dar când mi s-a spus despre captivitate, a fost prima dată când am plâns”, a declarat Valentina Zubko, un medic militar în vârstă de 30 de ani care a fost capturată la Combinatul siderurgic Illich în timpul asediului orașului Mariupol.

Ea a petrecut cinci luni și jumătate în captivitate în patru închisori diferite.

A povestit că a fost înghesuită alături de alte cincisprezece persoane într-o celulă în care trebuiau să stea două persoane, având drept toaletă doar o gaură în mijlocul podelei.

Oficiul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a acuzat Rusia că utilizează o formă de tortură numită „trenulețul”, în care prizonierii de război sunt forțați să se alinieze, aplecați, și să treacă printre gardienii care îi bat.

Valentina Zubko a confirmat că a fost supusă acestei practici.

„Fiecare gardian încerca să ne lovească în timp ce mergeam. Aveam capul plecat, iar ei ne forțau să ne lăsăm și mai jos. Am fost bătute crunt, iar gardienilor părea să le facă plăcere. Nu exista niciun motiv – ne băteau doar pentru distracție.”

În fiecare zi, femeile erau forțate să adopte poziții de stres – o altă formă de tortură prin care prizonierii sunt obligați să țină poziții chinuitoare – timp de ore întregi și erau obligate să facă exerciții aproape imposibile, supravegheate de gardieni care le băteau dacă nu reușeau să țină pasul.

„Cădeam la pământ și ne pedepseau […] Eram obligate să mărșăluim pe loc, în frig, ore în șir, cântând imnul național al Rusiei”, a spus ea. „În fiecare zi, singura ta sarcină este să supraviețuiești”.

Valentina Zubko și colegele ei prizonieri erau hrănite cu terci de ovăz amestecat cu apă, despre care a spus că abia era suficient pentru a supraviețui. „Eram ca niște schelete”, a spus ea.

Valentina Zubko și mai multe femei cu care a vorbit The Telegraph au declarat că, în timpul interogatoriilor repetate, le-au fost administrate șocuri electrice cu ajutorul unor bastoane și cabluri electrice.

„În timpul interogatoriilor, dacă răspundeam într-un mod care nu le plăcea, mă electrocutau”, a declarat Snijana Vasilivna Ostapenko, în vârstă de 23 de ani, sergent în cadrul Brigăzii 56 Mecanizate Separate, care a luptat în luptele pentru Mariupol și uzina siderurgică Azovstal.

Ea a fost capturată la 16 mai 2022 și eliberată după cinci luni petrecute în închisoarea Olenivka.

De la difuzoare era intonat imnul național rusesc în celula ei strâmtă 24 de ore din 24 pentru a o priva de somn între ședințele de interogatoriu care durau mai multe ore.

„Somnul a fost imposibil zile întregi”, a spus ea. „Gardienii chiar ne spuneau: „Vă hrănim doar atât cât să nu muriți”. Era ca și cum ne țineau în viață, și nimic mai mult. Încercau să ne înfometeze încet”.

Gardienii îi țineau cuțitele la gât și o duceau afară pentru a-i arăta unde îi vor „îngropa corpul” după ce o vor ucide. Ei răspândeau știri falsificate despre înfrângerea Ucrainei și îi spuneau că nu are nicio țară în care să se întoarcă și nicio șansă de eliberare.

Ostapenko se afla în închisoarea Olenivka la 29 iulie, când o explozie într-una dintre barăci a ucis 50 de prizonieri de război ucraineni și a rănit alți 100 – un incident care a devenit cunoscut drept Masacrul din închisoarea Olenivka.

Moscova a dat vina pentru masacru pe o rachetă HIMARS lansată de Ucraina, însă atât Organizația Națiunilor Unite, cât și Ucraina șau contestat afirmațiile.

„Cu mult înainte de explozie, paznicii au dispărut brusc”, a declarat Ostapenko. „De obicei erau prin preajmă, dar de data aceasta, nu mai erau. Am observat cu toții și ni s-a părut suspect.”

Rusia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Convențiilor de la Geneva de a investiga imparțial incidentul ca posibilă crimă de război.

Liudmila Huseinova, în vârstă de 61 de ani, a fost reținută de Rusia în 2019, supraviețuind captivității timp de trei ani și 13 zile – totul după ce a prezentat o fotografie pe care a făcut-o cu un steag al rezistenței cu persoane pe care le credea prietene.

În timpul captivității, Huseinova a fost agresată sexual de o bandă de gardieni și a asistat la violarea a numeroase femei de către soldați.

„Punga de pe capul meu a început să cadă, așa că au apucat-o și au strâns-o atât de tare în jurul gâtului încât am fost strangulată. Acesta a fost primul sentiment de durere și groază”, a spus ea.

„M-au întors cu fața la perete și m-au dezbrăcat. Cineva m-a atins, iar apoi au fost o mulțime de mâini. Și au comentat, au râs, au ciupit, au pipăit peste tot cu mâinile lor.”

Dna Huseinova a declarat că, în primele 50 de zile, a fost ținută într-o celulă minusculă pe care a comparat-o cu o „cameră de tortură”, alături de alte 20 de femei, fără instalații sanitare și cu puțină mâncare. Ca și altele, a fost obligată să stea în picioare peste 12 ore pe zi.

„Odată nu am mai putut suporta, mă durea spatele atât de tare… M-am gândit ce se va întâmpla dacă mă urc în pat pentru 10-15 minute”, a spus ea.

Gardienii ruși, care urmăreau prin intermediul unei camere de luat vederi din colțul celulei, au deschis ușa.

„Au început să țipe, să strige „trebuie să stai în picioare”. Dar eu nu puteam să mă ridic repede pentru că eram dezbrăcată. M-au prins de picior și m-au aruncat de pe patul supraetajat de sus pe podeaua de beton. Am căzut, dar ei au continuat să mă lovească. Mai târziu mi-am dat jos hainele și am văzut că trupul meu era negru”.

Fetele mai tinere erau duse într-un dormitor unde stăteau soldații ruși.

„Când se întorceau, plângeau”, a spus dna Huseinova. Alte femei au fost adesea violate de soldați care le-au promis că vor primi mâncare sau că își vor revedea copiii”, a spus ea.

„Am auzit țipete îngrozitoare. Puteam auzi oameni lovind și oameni țipând. A fost atât de groaznic. În viața mea, chiar și atunci când fusesem  deja bătută, nu a fost atât de oribil ca atunci când am auzit asta.”

Aproape trei ani mai târziu, dna Kicerenko nu a fost încă reunită cu soțul sau fiul ei, care sunt încă în captivitate. Nu poate dormi noaptea de gândul că ei suferă la fel ca ea.

„Vreau să le spun că îi iubesc. Am fost captivă timp de șapte luni, dar să mă gândesc la ei acolo, trei ani mai târziu, este insuportabil.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Exact aceasta este pacea pe care trumpul o doreste cu disperare! Exact asta!

  2. Oare netrebnicul de trump citeste povestile astea cand isi face planurile de negociere?

    • Pentru Trump, astea sunt povesti de succes, dovada superioritatii masculine.
      Si ca vina e a lor, a victimelor, ca nu s-au lasat.

  3. acesta este statul civilizational rusesc

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.