Fenomen în atletismul american reclamat de o sportivă: tot mai mulți atleți transgenderi au fost acceptați în competițiile feminine, pe care le domină datorită avantajului fizic pe care îl au
O tânără atletă din Statele Unite, elevă de liceu, atrage atenția asupra unui fenomen care scade enorm șansele sportivelor. În ultimii ani, tot mai mulți atleți transgenderi au fost acceptați în competițiile feminine, pe care le domină datorită avantajului fizic pe care îl au.
Chelsea Mitchell povestește, într-un articol pe care îl semnează în USA Today, intitulat „Am fost cea mai rapidă fată din Connecticut. Dar sportivii transgender au făcut din aceasta o luptă nedreaptă”, cum a pierdut a pierdut patru titluri de campionat de stat feminin, două premii New England și multe alte locuri pe podium în favoarea alergătorilor transgender.
„Am fost aruncată pe locul al treilea la cursa de 55 de metri în 2019, în spatele a doi alergători transgender. Cu fiecare pierdere, devine din ce în ce mai greu să încerci din nou. Este o experiență devastatoare. Îmi spune că nu sunt suficient de bună, că corpul meu nu este suficient de bun și că, indiferent cât de mult muncesc, este puțin probabil să reușesc, pentru că sunt femeie”, scrie sportiva.
Din anul 2017, Asociația Interșcolară Sportivă din Connecticut le-a permis sportivilor de sex masculin care se simt fete să concureze în sportul feminin. Numai în sezoanele 2017, 2018 și 2019, acești alergători au obținut 15 titluri de campionat feminin de stat, la alergare și peste 85 de oportunități de a participa la competiții de nivel superior, pe locuri care au aparținut sportivelor.
„Asta pentru că bărbații au avantaje fizice masive. Corpurile lor sunt pur și simplu mai mari și mai puternice, în medie, față de corpurile feminine. Este evident pentru fiecare fată de pe pistă”, subliniază Chelsea Mitchell
Chelsea Mitchell împreună cu trei colege au intentat un proces împotriva asociației pentru ca sportivelor să nu le fie interzis dreptul la concurență corectă. Însă o curte de district federal a respins recent cazul lor. „Decizia instanței le spune femeilor și fetelor că sentimentele și oportunitățile lor nu contează și că nu se pot aștepta ca nimeni să le apere demnitatea și drepturile”, afirmă Mitchell.
Ea explică faptul că, dincolo de implicațiile psihologice ale acestei concurențe incorecte, sunt afectate și șansele sportivelor de a obține burse și de a ajunge la facultăți de top, din cauza pierderii competițiilor în fața atleților de sex masculin care concurează în cursele pentru fete.
Chelsea Mitchell relatează și cazurile altor sportive care au pierdut competițiile în fața atleților transgender și anunță că va merge mai departe în justiție pentru a obține dreptul la concurență corectă.
Citește integral în USA Today.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
28 comentarii