G4Media.ro

Fenomenul OZN: Acuzațiile unui fost ofițer de informații împotriva guvernului american urmăresc…

sursa foto: Unsplash/ Stephen Leonardi

Fenomenul OZN: Acuzațiile unui fost ofițer de informații împotriva guvernului american urmăresc un tipar vechi de zeci de ani, dar nu aduc dovezi/ De ce este Congresul American interesat de OZN-uri

Statele Unite ascund un program de lungă durată de recuperare și inginerie inversă a obiectelor zburătoare neidentificate, a declarat miercuri în fața Congresului un fost ofițer de informații al Forțelor Aeriene, scrie Associated Press.

Ofițerul, David Grusch, este ultimul dintr-o lungă serie avertizori care au venit în fața publicului american pentru a dezvălui presupuse conspirații ale guvernului american în ceea ce privește existența extratereștrilor. 

Precum predecesorii săi, Grusch nu a putut da multe detalii despre natura programului, despre care susține că a fost informat fără a primi acces, sau despre represaliile pe care le-ar fi suferit din partea autorităților după ce și-a făcut publice declarațiile. 

Un fapt care trebuie menționat, totuși, este acela că povestea lui Grusch seamănă aproape leit cu o serie de scenarii similare ale ultimelor decenii – niciuna din aceste povești nu a avut concluziile pe care le așteaptă adepții fenomenului OZN. 

Într-o analiză realizată de The Atlantic, Greg Eghigian, profesor de istorie la Pennsylvania State University, care a studiat fenomenul cultural generat de „OZN-uri”, explică faptul că scenariul în care persoane cu experiență militară, dar fără dovezi concrete, ies public pentru a expune fapte luate la mâna a doua este ceva uzual.

La drept vorbind, formula a fost creată în 1947 – în acel an, un pilot civil numit Kenneth Arnold a raportat că a văzut nouă obiecte zburătoare stranii deasupra statului Washington. Povestea lui Kenneth a fost preluată și popularizată de Donald Keyhoe, un maior al corpurilor de marină care a început o carieră literară după ce și-a încheiat serviciul militar.

Keyhoe a susținut în scrierile sale că, deși nu a văzut personal obiectele zburătoare, mulți oficiali militari de rang înalt au studiat asemenea fenomene și au concluzionat că sunt de origine extraterestră, dar li s-a spus să nu divulge informațiile publicului. 

Povestea creată de Keyhoe, fără dovezi în afară de propriile declarații, a inspirat nenumărate povești similare care ajung în spațiul public american, iar răspunsul guvernului este deseori același: de a nega declarațiile fără a oferi prea multe informații. 

Unii sceptici sunt de părere că aceste reacții arată faptul că guvernul american are ceva de ascuns, ceea ce nu este neapărat fals, dar explicațiile tind să fie mult mai “plictisitoare”. De exemplu, în cazul unui alt incident din 1947, bucăți dintr-un balon meteorologic au fost descoperite lângă Roswell, un mic orășel american.

Presa americană a transformat rapid evenimentul într-o poveste cu extratereștrii, fapt foarte convenabil pentru autorități: balonul fusese folosit pentru proiectul Mogul, în cadrul căruia forțele armate căutau modalități de a detecta undele sonore provocate de posibile teste atomice sovietice. Povestea cu OZN-uri a fost mult mai convenabilă pentru forțele armate decât să admită existența proiectului la acea vreme, a explicat pentru Smithsonian Magazine Roger Launius, fostul curator al Muzeului Național Aersopațial din Washington D.C.

Această lipsă de informații nu a făcut decât să alimenteze teoriile conspirației și interesul publicului față de subiect. În 2017, o investigație The New York Times a dezvăluit existența așa numitului “Program avansat de identificare a amenințărilor aerospațiale”. Prin acest program, Pentagonul american a cheltuit peste 20 de milioane de dolari în perioada 2007-2012 pentru a cerceta posibile amenințări reprezentate de obiecte neidentificate raportate în spațiul aerian american, despre care se credea că ar putea fi de origine chinezească sau rusească, printre altele.

Controversa a fost sporită de faptul că mare parte din fonduri au fost alocate unei companii private, Bigelow Aerospace, care a realizat cercetarea. Proprietarul companiei, Robert Bigelow, un milionar excentric ferm convins de existența extratereștrilor, era prieten personal cu Harry Reid, senator democrat de Nevada și la acea vreme liderul majorității din Senat. Reid a fost susținătorul principal al programului.

În orice caz, după cum a explicat pentru Politico un membru al personalului programului, cercetarea a fost realizată ca la carte, dar nu a produs rezultate substanțiale, așa că programul a fost lăsat “să moară încet”.

Totuși, din 2017, interesul publicului american și al politicienilor pentru subiectul “farfuriilor zburătoare” a revenit. În 2022, spre exemplu Congresul Statelor Unite a susținut prima audiere pe tema OZN-urilor din 1969, scrie Associated Press

Acuzațiile lui David Grusch în cadrul audierii de miercuri au readus subiectul în atenția comunității internaționale, dar asta nu asigură faptul că vor exista consecințe legale, politice sau legislative. După cum explică chiar Biblioteca Congresului, nu este neobișnuit ca audierile să aibă un scop “pur explorativ” de a furniza mărturii și date despre diverse subiecte de interes.

În fine, în urma audierii de miercuri și acuzațiilor lui Grusch, membri ai congresului din ambele tabere politice au fost de acord cu nevoia de transparență în ceea ce privește subiectul OZN. Totuși, până la proba contrarie, afirmațiile lui Grusch rămân parte a unui tipar deja bine cunoscut care nu a reușit să producă rezultate concrete. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...