G4Media.ro

Fermieri români, protest la Comisia Europeană. Ei cer despăgubiri mai mari pentru…

Sursa foto: Unsplash / ALEXANDRE LALLEMAND

Fermieri români, protest la Comisia Europeană. Ei cer despăgubiri mai mari pentru presupusele pagube produse de importul de cereale ucrainene

O delegație a Asociației Forța Fermierilor anunță că va afișa miercuri un banner în fața Comisiei Europene pe care este înscris mesajul „Fermierii români merită respect”, potrivit unui comunicat de presă al asociației.

Fermierii au ales acest moment deoarece pe 30 martie are loc o întrunire tehnică la nivel Comisie Europeană pentru a discuta recalcularea ajutorului din bani europeni pe care urmează să îl primească România.

Protestul este provocat de propunerea inițială a Comisiei Europene, care vrea să acorde fermierilor români depăgubiri de 10 milioane de euro pentru presupusele pagube produse producătorilor interni de cerealele ieftine aduse din Ucraina. Fermierii ceruseră minimum 200 de milioane de euro.

În 20 martie, decizia inițială a Comisiei Europene a fost ca dintr-un buget total de 56 de milioane de euro despăgubiri pentru fermierii din estul Europei, Polonia să primească 30 de milioane de euro, Bulgaria 16 milioane de euro, iar România 10 milioane de euro.

”Acesta este motivul deplasării delegației oficiale a Asociației Forța Fermierilor la Bruxelles. Am considerat că înainte de întâlnirea Comisiei de pe 30 martie trebuie să dăm un semnal că fermierii români merită respect la Bruxelles”, a spus Daniel Radu, membru AFF.

„Este momentul să dăm un semnal clar aici, în capitala Uniunii Europene. Fermierii români au fost în prima linie a efortului european de ajuta Ucraina. Fermierii români au făcut sacrificii, au renunțat la venituri și marje de profit. Acest efort trebuie să fie recunoscut și apreciat”, a spus Gabi Corodeanu, membru AFF.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Tupeu si pe ăstia. N-am vazut niciun protest la ministerul lui daea.
    Inteleg ca au cerut ajutor dar nu-si pot justifica pierderile. Stim cum se lucreaza si cum se fura in romanica. Stim ca nu prea se lucreaza cu acte, legal, ca totul se face la negru, asa ca e cam greu sa dovedesti can ai pierderi. Si acum se duc la UE sa ceara bani.

  2. Fermierii românii își cer drepturile pe la Bruxelles, în timp ce psihopatul de Daea, ministrul agriculturii psd-iste, este bine merci, tot ministru, nu au altul mai prost și incompetent!

  3. Multi dintre fermierii romani sunt niste cersetori mascati. Daca au recolta buna, repejor o vand in afara la pret mai bun. Daca au recolta proasta incearca sa o vanda in tara la preturi exagerate. Daca nu reusec sa vanda se vaita ca niste copii mici si dau vina pe orice in afara de ei. Ca e seceta, ca e razboi, ca e inghet, ca sunt inundatii, etc, ei automat trebuie sa primeasca despagubiri. Cand Ii intrebi de sisteme de iriigatii, iti spun ca statul trebuie sa vina sa le faca.