G4Media.ro

Fermierii americanii cer autorităţilor să investigheze motivele care stau la baza preţurilor…

Sursa foto: Pixabay

Fermierii americanii cer autorităţilor să investigheze motivele care stau la baza preţurilor ridicate la ouă: 4,25 dolari pentru un carton cu 12 ouă

Autoritatea americană din domeniul concurenţei (FTC) ar trebui să examineze preţurile ridicate la ouă pentru posibile manipulări de preţuri în rândul principalilor comercianţi, a apreciat vineri un organism care reprezintă interesele fermierilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Organismele de reglementare din SUA, fermierii şi industria agroalimentară au avut numeroase dispute în ultimii ani cu privire la puterea marilor firme din agricultură de a stabili preţurile şi a obliga consumatorii să plătească mai mult pentru produsele alimentare, cum s-a întâmplat în 2021 când preţul cărnii de vită a explodat.

Ultimul articol care a provocat îngrijorări sunt ouăle, pentru care preţurile au crescut cu 138% în ritm anual în luna decembrie, până la 4,25 dolari pentru un carton cu 12 ouă, potrivit datelor oficiale.

Departamentul american al Agriculturii a dat vina pe pandemia de gripă aviară pentru preţurile ridicate la ouă.

Cu toate acestea, Autoritatea americană din domeniul concurenţei (FTC) ar trebui să se uite şi la profiturile record înregistrate de principalele firme care se ocupă cu comercializarea de ouă, a apreciat joi organizaţia reprezentativă Farm Action într-o scrisoare trimisă preşedintelui FTC, Lina Khan.

Potrivit celor mai recente date, firma Cal-Maine Foods, care controlează 20% din piaţa vânzărilor cu amănuntul de ouă, a raportat o creştere de 110% a vânzărilor trimestriale şi un avans de peste 600% a profitului brut la finele lunii decembrie. Într-un document remis Securities and Exchange Commission, firma Cal-Maine Foods a menţionat scăderea ofertei de ouă la nivel naţional din cauza gripei aviare drept motivul principal pentru vânzările sale record.

Producţia de ouă în SUA a fost cu 5% mai mică în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021 iar în luna decembrie stocurile de ouă erau cu 29% mai mici decât la începutul anului, o scădere semnificativă dar totuşi una care nu poate explica preţurile record percepute de comercianţi, susţine Basel Musharbash, un avocat de la organizaţia Farm Action.

„Vrem ca FTC să investigheze dacă consumatorii sunt victima unei manipulări a preţurilor”, a spus Basel Musharbash.

Aproape 58 de milioane de găini şi curcani au fost sacrificate de la începutul lui 2022, în principal în lunile martie şi aprilie, pentru a controla răspândirea virusului gripei aviare, potrivit USDA. La precedenta epidemia de gripă aviară, din 2015, au fost sacrificate 50,5 milioane de păsări.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Cele mai mici preturi in Chicago – la ALDI – sunt 4,99 US$/duzina de oua !!!! As cumpara cu 4,25 ….. dar …. NEMA ! Inflatie mare Done draga ! Si Mr. Bideu ne informeaza ca toate se ieftinesc si viata …. infloreste ! Parca-l aud pe „Nea ceasca” perorand i …. t”taind salamu” !

  2. Pai atat e si la noi, ei se plang cu putere de cumparare net peste noi ? Sa ma mai scuteasca.

    • Alo pircea thembelulle, si pretul la benzina, la case, la tva, etc, versus salariile lor nu le pui la socoteala 😆 🤣 😂 😹

  3. Nu e clar? Profit de 600% . .
    Ouăle sunt noile măști, tb cu măștile a dat idei multora și au profitat acum când a fost panica cu inflația.
    Probabil că inflația pe bune e pe undeva pe la jumate, el mult.
    Acum se vad piețele cu monopol, asta cu oua prin SUA, cea cu hârtie igienică prin Europa

    Se aruncă cu tonele produse alimentare prin Lidl, acolo merg la cump, chiar și după ce sunt trecute la vânzare accelerată cu 30% reducere.

    Cu ocazia asta pot spune că oameni ar tb sa fie inteligenți și să facă praf aceste piețe cu monopol, cel puțin pe cele cu produse perisabile, e așa de simplu: o luna mai toată lumea nu consuma oua, sa vezi apoi corecție de preț.