Fermierii bulgari se plâng că aruncă laptele pentru că procesatorii cumpără mai ieftin din Ucraina / Ministrul Agriculturii: Nu putem obliga fabricile de lapte să cumpere lapte bulgăresc, dar încercăm să ajutăm fermierii
Prețul unui litru de lapte în Bulgaria a scăzut sub 1 BGN, (2,5 lei), iar procesatorii cumpără lapte importat din Ucraina la 0,45-0,50 BGN/l, anunță presa bulgară, care semnalează problemele legate de importurile de lapte mult mai ieftin din Ungarie.
Cu aceeași problemă se confruntă și fermierii din România și Polonia.
Potrivit crescătorilor de animale din Bulgaria, motivul principal pentru care s-a ajuns în această situație este importul necontrolat de lapte ucrainean, care trece prin Polonia și Ungaria. Fermierii au comparat prețurile postate public pe site-urile ministerelor agriculturii din aceste trei țări. În Polonia și Ungaria, prețul de achiziție de la o fermă este de aproximativ 1,13 BGN/l, iar pentru laptele ucrainean este de 0,45-0,50 BGN/l.
„Ucraina se bazează complet pe exportul de lapte crud de vacă în Europa, deoarece fabricile de lapte nu au suficientă energie electrică pentru procesare. Acest export va crește probabil, pe măsură ce vine sezonul de primăvară”, susține Penka Hristova, președinte de onoare al Uniunii Crescătorilor de Animale din Bulgaria.
Conform cercetării privind prețul pieței, laptele în magazinele poloneze și maghiare este vândut cu 2,05 BGN/l. Totodată, din 18 ianuarie a început asistența de urgență pentru fermierii polonezi cu 15.000 de euro pe fermă.
Cealaltă problemă principală a prăbușirii prețului laptelui în Bulgaria este lipsa concurenței. Consumatorii nu au de ales decât să cumpere de la marile lanțuri de magazine. De asemenea, este interzisă vânzarea laptelui crud în fața fermelor.
„În prezent, prețul de achiziție de 1 BGN/l este considerat ridicat, dar se vinde în magazine cu 4-5 BGN/l. Este o anomalie crudă. Fermierii sunt forțați să arunce laptele. Am alertat Ministerul Agriculturii. Oamenii sunt în stare de șoc și nu știu ce să facă”, explică reprezentantul industriei.
La începutul anului, la Bruxelles s-a vorbit despre deschiderea Rezervei de Criză, care ar ajuta statele membre direct afectate de războiul din Ucraina.
Ministrul bulgar al Agriculturii, Yavor Gechev, susține că nu le poate interzice procesatorilor să cumpere lapte bulgăresc.
”Nu îi putem obliga să cumpere laptele, dar dacă există orice altceva ce putem face și este în puterea noastră, vă asigur că facem. Sper că ceea ce facem să aibă un impact”, a declarat pentru Agri.BG ministrul interimar al Agriculturii, Yavor Gechev.
Crescătorii de animale semnalează și importuri nereglementate, însă ministrul cere dovezi concrete.
„Să dea semnale și dovezi. Ministerul nu este responsabil nici pentru prețuri, nici pentru importurile nereglementate, dar avem instrumente pentru a constata calitatea. Importurile nereglementate reprezintă un pericol cel puțin din punct de vedere calitativ, pentru asta putem lua măsurile corespunzătoare, dar rog crescătorii de animale să depună dovezi, dacă au date despre așa”, a spus Ghechev.
Întrebat dacă statul poate despăgubi fermierii în caz de faliment și lichidare a efectivului de animale, ministrul a răspuns că „unele dintre propuneri sunt exotice”.
„Chiar dacă vreau să fac ceva cu mai multe fonduri, nu se poate. Sper că de data aceasta să nu fim cu adevărat în vârtejul altor alegeri, pentru că este ca și cum ai avea o mașină de lux pe care o poți conduce doar în treapta întâi. Guvernul interimar are puteri limitate. Facem ce putem, dar cred că subvențiile pe care le-am dat anul trecut nu sunt deloc de neglijat”, a mai spus ministrul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii