G4Media.ro

Fermierii polonezi reiau blocada de la frontiera cu Ucraina de la Medyka

sursa foto: G4Media

Fermierii polonezi reiau blocada de la frontiera cu Ucraina de la Medyka

Fermierii polonezi vor relua, începând de joi, blocada din faţa postului trecere a frontierei cu Ucraina de la Medyka (sud), deoarece susţin că nu au primit o asigurare scrisă din partea premierului Tusk că solicitările lor vor fi îndeplinite, a anunţat miercuri agenţia publică de presă PAP, conform Agerpres.

În data de 24 decembrie, agricultorii polonezi şi-au suspendat blocada din faţa postului de control de la Medyka, un protest care avea drept obiectiv obţinerea de subvenţii guvernamentale la porumb şi împiedicarea majorării taxelor.

În paralel, transportatorii rutieri polonezi, care denunţă „concurenţa neloială” a colegilor lor ucraineni, blochează în continuare mai multe puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, de la începutul lui noiembrie. Transportatorii rutieri polonezi cer ca Uniunea Europeană să reintroducă unui sistem care obligă companiile ucrainene să obţină o licenţă pentru a putea opera în blocul comunitar. Acelaşi sistem s-ar aplica şi pentru transportatorii rutieri europeni care doresc să intre în Ucraina.

„Nu am primit o confirmare scrisă că solicitările noastre vor fi îndeplinite, aşa că ne vom continua protestul”, a declarat Roman Kondrow, liderul manifestaţiei agricultorilor la Medyka.

Chiar dacă ministrul polonez al Agriculturii, Czeslaw Siekierski a trimis o notă în care le spune fermierilor că solicitările lor vor fi îndeplinite, premierul Donald Tusk nu a venit încă cu o declaraţie semnată, a precizat Kondrow. Acesta a adăugat că fermierii polonezi vor permite trecerea unui camion la fiecare oră prin punctul de la Medyka.

Noul prim-ministru al Poloniei, Donald Tusk, a promis în luna decembrie că va găsi o soluţie pentru a pune capăt protestelor transportatorilor nemulţumiţi din ţara sa.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...