Festival al tehnologiei verzi la Brașov: Consolid8 Festival, între 7 – 9 octombrie / ”Tot ce e legat de tehnologie, de robotică și de mobilitate urbană inteligentă”
Consolid8 Festival, primul eveniment dedicat tehnologiilor sustenabile, va avea loc în perioada 7 – 9 octombrie, la Brașov, informează Agenția de presă Rador.
Festivalul își propune să aducă în atenția publicului prezentări și dezbateri tematice, tehnologii, soluții verzi și inițiative sustenabile pentru afaceri și nu numai, prezentate de specialiști din industrie și invitați din întreaga lume.
Deschiderea primei zile de festivalul se va face în prezența ministrului Cercetării, Inovației și Digitalizării din România, Sebastian Burduja, așa cum anunță organizatorii.
“Tot ce e legat de tehnologie, de robotică, de mobilitate urbană inteligentă, mașini electrice. Vor veni specialiști pe digitalizare, dar și pe mobilitate din toată Europa. Se va propune chiar o soluție de transport public urban, cu telecabine și gondole la Brașov, fiindcă ne ajută relieful orașului. Sunt tineri studenți de la Universitatea Transilvania care prezintă proiecte pe VR (n.r. realitate virtuală)”, a explicat președintele Asociației Smart City Brașov, Cristian Macedonschi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank