Festivalul Filmului Francez va avea loc în perioada 15-26 martie la Bucureşti şi în alte 12 oraşe din ţară
Cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Filmului Francez în România se va desfăşura în perioada 15-26 martie la Bucureşti şi în alte 12 oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Arad, Braşov, Brăila, Constanţa, Craiova, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş, relatează News.ro.
Prin alegerea temei acestei ediţii, „Cinéma, mon amour / Cinema-ul, dragostea mea”, festivalul îşi afirmă o dată în plus sprijinul pentru cinematografele din România, care se află de mulţi ani într-o situaţie dificilă.
Sărutul de pe afiş este o trimitere la Jean Eustache, unul dintre cei mai mari cineaşti francezi. Festivalul va prezenta două dintre filmele sale în copii restaurate: „Mes petites amoureuses” şi „La maman et la putain”.
„La maman et la putain”, opera de artă a cinema-ului francez, a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes în 1973. La Bucureşti, filmul va fi proiectat în prezenţa unei invitate speciale ce urmează a fi anunţată.
Pentru a marca cei 30 de ani de când România este membru al OIF, organizaţia care promovează limba franceză, multilingvismul şi diversitatea culturală, festivalul include în premieră în programarea sa secţiunea Pépites francophones, o selecţie de filme prezentate la cele mai importante festivaluri internaţionale. În această selecţie au fost incluse filme precum „La ligne” de Ursula Meier, o producţie franco-elveţiană selectată la Berlinale 2022, care spune povestea unei familii disfuncţionale.
În acelaşi context al celebrării francofoniei, festivalul va găzdui, în parteneriat cu TV5 Monde, canalul internaţional francofon, lansarea în România a platformei de streaming francofone şi complet gratuite TV5MONDEplus: https://www.tv5mondeplus.com/fr, în prezenţa directorului general TV5 Monde, Yves Bigot. Pentru a arăta diversitatea şi creativitatea culturilor francofone din întreaga lume TV5MONDEplus oferă conţinut exclusiv în limba franceză şi pentru a se adresa direct publicului român, româna devine cea de-a şasea limbă de subtitrare integrată platformei.
Pe lângă noutaţile acestei ediţii, festivalul îşi păstrează şi secţiunile tradiţionale: Panorama filmelor anului, Competiţia tinerelor talente – lungmetraj şi Competiţia tinerelor talente – scurtmetraj.
Secţiunea Panorama, secţiunea emblematică a festivalului, va prezenta 10 filme ce au înregistrat un succes deosebit în ceea ce priveşte aprecierea publicului şi a criticii din Franţa, în 2023. Printre ele se numără „L’innocent” de Louis Garrel, o comedie poliţistă prezentată în afara competiţiei la Festivalul de la Cannes 2022 sau „Saint Omer” de Alice Diop, Leul de Argint la Festivalul de la Veneţia 2022, o peliculă foarte apreciată de critica internaţională de film.
Competiţia tinerelor talente – lungmetraj pune în valoare, ca în fiecare an, filme de debut ale unor tineri regizori. Acestea intră în cursa pentru Premiul publicului: o bursă de 1000 euro oferită de Institutul Francez din România. Printre lungmetrajele prezentate se numără „Mourir à Ibiza” de Anton Balekdjian, Mattéo Eustachon şi Léo Couture, un film subtil şi emoţionant despre prietenie, şi „Astrakan” de David Depesseville. Acesta din urmă a făcut parte din competiţia Festivalul de la Locarno, în 2022, şi este o explorare a copilăriei într-un ton naturalist şi oniric.
Competiţia tinerelor talente – scurtmetraj prezintă publicului român cinci scurtmetraje ale unor tineri cineaşti care au cucerit inimile publicului festivalurilor din Franţa. Un juriu format din trei critici de film – Iulia Necşulescu, Codrin Vasile şi Ştefan Ristea – va alege câştigătorul competiţiei. Premiul constă într-un sejur la Résidence de Poche a Institutului Francez din România la Bucureşti: un cadru ideal în care cineastul câştigător va putea să dezvolte un proiect de lungmetraj.
Pentru al doilea an consecutiv, Festivalul îşi extinde componenţa profesională prin organizarea unei dezbateri pe tema: Care este viitorul sălilor noastre de cinema? Cineaşti, producători şi distribuitori vor discuta despre starea actuală a cinematografelor şi vor încerca să găsească soluţii posibile pentru creşterea numărului de cinematografe din România. Discuţia va fi organizată în parteneriat cu publicaţia Films in Frame. În acest context, va fi prezentă la Bucureşti o delegaţie a École nationale supérieure des métiers de l’image et du son (Fémis) – cea mai importantă şcoală de film din Franţa.
Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara şi co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Inspire Cinema Craiova, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu, Alianţa Franceză Suceava şi Asociaţia K’Arte Târgu Mureş
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank