G4Media.ro

Festivalul Internațional de Film Pelicam începe vineri, în format online și offline

Sursa Foto: pelicam.ro

Festivalul Internațional de Film Pelicam începe vineri, în format online și offline

Festivalul Internaţional de Film Pelicam începe vineri, urmând să se desfăşoare până pe 24 octombrie, în format hibrid, cu pelicule difuzate gratuit online în toată România şi o serie de proiecţii şi evenimente offline la Bucureşti, informează un comunicat transmis Agerpres.

Pentru ediţia a X-a, aniversară, a festivalului de film documentar despre mediu şi oameni din România, organizatorii au pregătit 17 pelicule, dintre care zece în premieră naţională pentru competiţiile Trofeul Pelicam şi Fresh Perspectives. Celelalte filme au fost proiectate în ediţii precedente şi vor fi prezentate în secţiunea Out of competition şi Pelicam Classics.

„Ne dorim ca filmele din selecţia 2021 să inspire şi să revolte, dar, mai ales, să pornească discuţii orientate spre soluţii. Tema acestei ediţii reflectă realitatea ultimilor ani şi aduce în atenţia publicului ceea ce organizaţiile internaţionale de drept de mediu încearcă să ne spună demult. (…) Aşa că ediţia de anul acesta este despre ei, despre oamenii aflaţi în prima linie în lupta pentru planetă, despre cei care se ridică şi strigă la portavoce în faţa nedreptăţilor sau care se aşază în linişte cu o pancartă în faţa unui Parlament, despre cei care construiesc munţi în inima unei capitale europene şi cei care îşi apără apele de plasele braconierilor în Cambodgia, despre cooperative, comunităţi şi iniţiative cetăţeneşti care dau puterea înapoi oamenilor, despre descentralizare, despre autonomie alimentară şi energetică pe toate continentele, despre oamenii care se luptă cu sistemul sau cu marile corporaţii pentru justiţie climatică”, se arată în comunicatul organizatorilor.

În competiţia pentru Trofeul Pelicam, în valoare de 2.000 de euro, se află filmele: „The white cube” (Olanda, 2020), „Current sea” (Cambodgia, 2020), „Once upon a time în Venezuela” (Venezuela, 2020), „Lords of Water” (Franţa, 2019), „The troublemaker” (UK, 2020), iar în competiţia Fresh Perspectives, în valoare de 1.000 de euro, au intrat „Food for change” (Franţa, 2019), „Home of snails” (Spania, 2020), „The people vs Agent Orange” (SUA – Franţa, 2020), „Bread, an everyday miracle” (Austria – Germania, 2020), „We the power” (Olanda – Germania – Belgia – Spania – UK – USA, 2021).

Fiecare film din cadrul festivalului va putea fi văzut online, la ora programată. Cele mai multe proiecţii vor fi însoţite la final de discuţii sau dezbateri.

Pelicam este organizat de Asociaţia Les Herbes Folles, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional.

sursa foto: pelicam.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...