Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a 26-a, începe duminică la Bucureşti / Peste 3.500 de artişti invitaţi, în cadrul a 90 de concerte
Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a 26-a, debutează duminică. Timp de 29 de zile, pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium şi Teatrul Odeon vor urca peste 3.500 de artişti invitaţi, în cadrul a 90 de concerte susţinute la Bucureşti. 51 de orchestre din 16 ţări, 150 de solişti, peste 60 de dirijori, participând la cel mai important eveniment artistic pe care îl oferă România întregii lumi, relatează News.ro.
Tema ediţiei din acest an, ”Generozitate prin muzică”, exprimă valorile fundamentale ale compozitorului George Enescu, duce cu gândul la Premiul Naţional George Enescu, iniţiat în 1913 de compozitorul român, şi descrie noile abordări în domeniul implicării sociale, educaţiei, formării, incluziunii şi contribuţiei în comunitate, specifice acestui impresionant eveniment artistic.
Programul oficial din acest an cuprinde şase serii de concerte, fiecare cu o tematică diferită, construită pentru specificul fiecărei săli şi a publicului căreia îi este adresată.
Seria mari orchestre ale lumii – aduce 13 orchestre internaţionale şi 3 orchestre din România pe scena de la Sala Palatului, într-un maraton muzical de 29 de concerte în 29 de zile consecutive.
Seria concertelor de la Ateneul Român reprezintă ocazia publicului de a asculta cele mai cunoscute orchestre simfonice şi de cameră din lume în una dintre clădirile cu cea mai frumoasă acustică din lume, Ateneul Român. Seria oferă publicului ocazia unor întâlniri spectaculoase cu lucrări din opera unor cunoscuţi compozitori clasici şi contemporani.
Concertele de la miezul noptii adună 11 propuneri de recitaluri de neratat, tot pe scena Ateneului Român, de această dată cu un program care trece de la muzică renascentistă şi barocă la folclor tradiţional georgian şi momente de improvizaţie.
Seria Enescu si contemporanii surprinde relaţia pe care marele George Enescu o avea cu alţi mari compozitori, care i-au fost contemporani, într-o serie de concerte desfăşurate în dimineţile de weekend, la Sala Auditorium.
Seria orchestrelor româneşti reprezintă întâlnirea publicului cu calităţile interpretative ale orchestrelor din ţara noastră, fiecare cu specificul său, într-un program variat, care include autori romantici sau moderni dar şi muzică contemporană. În program vor fi zece ansambluri reprezentative din Bucureşti şi alte cinci oraşe din ţară.
O serie nouă în acest an este cea de Concerte pentru familii si copii. O iniţiativă a maestrului Cristian Măcelaru, seria adună patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spaţiu inclus în premieră în Festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon. Cu programe concepute special pentru a stimula interesul celor mici pentru muzica şi instrumentele clasice, concertele pentru copii şi părinţi sunt experienţe unice, menite să facă cunoscute publicului larg operele unor mari compozitori.
Ediţia din acest an este prima cu o nouă conducere, atât la nivel artistic, cât şi la nivel executiv. Maestrul Cristian Măcelaru îşi începe în mod oficial mandatul de director artistic al Festivalului Enescu, în timp ce Cristina Uruc, manager interimar Artexim, coordonează echipa executivă a Festivalului.
Printre orchestrele importante care vor participa la ediţia din acest an se numără: Filarmonica din Viena, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Tonhalle din Zürich, London Symphony Orchestra şi Orchestra Filarmonică Cehă.
Dirijori de prim rang internaţional vor urca pe scenele din Bucureşti şi din ţară, iar printre aceştia se numără: Cristian Măcelaru, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Wilson Hermanto, Paavo Järvi, Delyana Lazarova, Lawrence Foster sau Vladimir Jurowski.
Nu în ultimul rând, câţiva dintre soliştii care vor acompania orchestrele sunt: Patricia Kopatchinskaja, Gautier Capuçon, Yuja Wang, Klaus Mäkelä, Daniel Hope, Olga Peretyatko, Fazil Say, Avi Avital, Kate Lindsey, Cameron Carpenter, Xavier de Maistre, José Cura, David Grimal, Daniel Müller-Schott, Benjamin Kruithof, Maria Marica, Alexandra Segal.
Peste 60 de concerte vor fi transmise în direct pe site-ul Festivalului Enescu. Lista completa este disponibila pe site-ul www.festivalenescu.ro
TVR, co-producător şi partener de tradiţie al Festivalului Enescu, transmite şi în acest an, în direct, o serie de concerte din cadrul Festivalului, pe TVR 1 şi TVR Cultural.
O altă secţiune importantă în programul din acest an este Piaţa Festivalului.
Organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Artexim, Piaţa Festivalului revine la această ediţie, după o pauză de câţiva ani, în perioada 17-24 septembrie, cu o serie de concerte cu acces gratuit în Piaţa George Enescu.
O altă noutate a ediţiei din acest an este Blogul Festivalului Enescu, care va găzdui informaţii zilnice despre activităţile desfăşurate în cadrul evenimentului, precum şi o serie de editoriale semnate de scriitorul Radu Paraschivescu sub titlul ”Jurnal de festival”. Blogul Festivalului Enescu poate fi accesat pe adresa: https://blog.festivalenescu.ro/
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu