G4Media.ro

Festivalul Plutăritului la Ciugud / O plută se va deplasa pe Mureș,…

sursa foto: Facebook. Primaria Ciugud/”Festivalul Plutăritului

Festivalul Plutăritului la Ciugud / O plută se va deplasa pe Mureș, între județele Cluj și Alba, pe ”drumul sării” / Ateliere gastronomice pescărești, rafting și plimbări cu caiacul

Plutăritul, una din cele mai vechi îndeletniciri ale oamenilor din localităţile riverane Mureşului, va fi reînviat în acest sfârșit de săptămână de administraţia locală din Ciugud, care organizează prima ediţie a ”Festivalului Plutăritului”, anunță Agenția de presă Rador.

Cu această ocazie, va fi lansată pe râu o plută, cu care se va reconstitui ‘drumul sării’ între Ciugud şi Alba Iulia.

Vor avea loc diverse ateliere, cum ar fi cel de gastronomie antică cu specific pescăresc. Ciorba de peşte la ceaun va fi gătită după o reţetă antică, iar cei prezenţi vor putea degusta din aceasta.

Va mai fi şi un atelier de unelte antice folosite în pescuit, dar şi de tras cu arcul, monetărie, fierărie, olărit. Reconstituirile antice vor fi realizate cu sprijinul Gărzii Apulum.

Organizatorii au pregătit şi demonstraţii de rafting şi plimbări cu caiacul pentru doritori.

Sursa foto: Facebook/ Primaria Ciugud

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. No, o ajuns să treacă și Mureșul prin jud. Cluj! Tăte rîurile duc la Cluj! Of și-amar…