G4Media.ro

Festivalul Strada Armenească revine între 26 şi 27 august cu o ediţie…

sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Festivalul Strada Armenească revine între 26 şi 27 august cu o ediţie specială în Grădina Botanică din Bucureşti

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Strada Armenească va avea loc între 26 şi 27 august, în premieră la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti, aducând cultura şi tradiţiile armeneşti în mijlocul naturii urbane. Intrarea la eveniment este liberă, transmite News.ro.

Ediţia specială la picnic a Festivalului Strada Armenească aduce două zile de poveste, pentru cei care doresc să descopere un eveniment aflat la graniţa dintre culturi, generaţii, tradiţional şi contemporan, aducând în prim plan cultura armeană în vastele ei manifestări, dar şi diversitatea culturală a Bucureştiului.

Grădina Botanică din Bucureşti va găzdui zece concerte de muzică live ale unor artişti din Armenia şi România, două DJ sets, târg meşteşugăresc, iar participanţii se vor bucura de asemenea de gastronomii internaţionale, cafea la nisip, două expoziţii, o bibliotecă în natură, realizată de Editura Ararat şi ateliere de dansuri armeneşti, sculptură tradiţională în piatră (Khachkar).

Cei mici vor avea o zonă dedicată, unde se vor putea juca în natura urbană, iar între orele 12.00-14.00, vor putea asculta poveşti armeneşti sau participa la ateliere.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...