G4Media.ro

Fetiţă din Alba, violată de tatăl vitreg / Faptele s-ar fi produs…

Sursa foto: pixabay.com

Fetiţă din Alba, violată de tatăl vitreg / Faptele s-ar fi produs pe durata a 4 ani / Victima avea 9 ani la data comiterii primelor acte

Un bărbat din Alba a fost arestat preventiv pentru viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi rele tratamente aplicare minorului, după ce şi-ar fi violat fiica vitregă timp de mai mulţi ani, victima având 9 ani la data comiterii primelor acte, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat, aflat în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului.

„Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, a reieşit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că: în intervalul 2019 – mai 2023, profitând de imposibilitatea victimei minore de a-şi exprima voinţa (dată fiind vârsta – 9 ani la acea dată şi relaţiile asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii), inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, în prezent în vârstă de 13 ani, fiica soţiei sale dintr-o altă căsătorie, atât în locuinţa comună de pe raza municipiului Aiud, judeţul Alba (până în martie 2020), cât şi în locuinţa comună din Ocna Mureş, judeţul Alba (ulterior lunii martie 2020), sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, atât prin comiterea unor acte de natură sexuală, cât şi acte de penetrare vaginală, toate acestea în scopul obţinerii unor satisfacţii de ordin sexual”, se menţionează în comunicat.

Potrivit Parchetului, în urmă cu aproximativ două luni, inculpatul a exercitat violenţe fizice asupra minorei, lovind-o în mod repetat în zona capului cu un telefon mobil.

„În intervalul 2019 – mai 2023, inculpatul a adoptat o atitudine deviant sexuală în relaţia cu persoana vătămată minoră, fiica soţiei sale, în prezent în vârstă de 13 ani, sens în care a abuzat-o sexual pe minoră, în mod periodic, profitând de starea victimei care, dată fiind vârsta şi dependenţa faţă de agresor – în raport cu care stabilise relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii, s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, acţiuni care, având în vedere caracterul de continuitate, au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi morală a minorei în ceea ce priveşte percepţia acesteia asupra comportamentului sexual normal şi vieţii afective în general, suferind un puternic abuz sexual, emoţional şi fizic, timp de mai mulţi ani în propria familie”, se mai precizează în comunicat.

Ca urmare a propunerii procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. poate are noroc inculpatul si pica la Savonea ca sa-i dea cu suspendare

  2. Bine, bine si mama fetei? Mama fetei unde era? Nu pot sa cred ca nu avea nici macar o banuiala, ca orbserva ceva in neregula cu propria ei fiica!