G4Media.ro

Fiat închide unele fabrici din Italia, din cauza epidemiei de coronavirus /…

sursa foto: Pixabay.com

Fiat închide unele fabrici din Italia, din cauza epidemiei de coronavirus / Seat trimite angajaţii de la Barcelona în şomaj tehnic

Constructorul auto italiano-american Fiat Chrysler a anunţat miercuri că va închide, temporar, unele din uzinele sale din Italia şi, de asemenea, va reduce ritmul de producţie ca răspuns la epidemia de coronavirus, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Grupul a precizat că a extins măsurile la toate facilităţile sale, inclusiv dezinfectarea tuturor spaţiilor de lucru şi de relaxare, în ideea de a sprijini directivele guvernamentale destinate combaterii răspândirii bolii infecţioase.

„Ca urmare a acestor acţiuni, acolo unde va fi nevoie compania va închide temporar unele uzine din Italia”, a informat purtătorul de cuvânt. Acesta a adăugat că uzinele afectate sunt cele de la Pomigliano, Melfi, Atessa şi Cassino, fiecare dintre ele urmând să fie închisă timp de două sau trei zile începând de miercuri şi până sâmbătă.

De asemenea, Fiat Chrysler va face posibilă păstrarea unor distanţe mai mari între angajaţi la locurile de muncă, „ritmurile de producţie zilnică urmând să fie reduse pentru a permite noile procese de producţie modificate”.

Separat, constructorul auto spaniol Seat, o divizie a grupului auto german Volkswagen, analizează posibilitatea de a trimite, temporar, în şomaj tehnic angajaţii uzinei de la Barcelona, din cauza extinderii epidemiei de coonavirs, a declarat miercuri un purtător de cuvânt de la Seat.

„În prezent, uzina de la Martorell lucrează în regim normal. Cu toate acestea, există unele riscuri care decurg din COVID-19, care a afectat lanţurile de aprovizionare”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Seat. Acesta a adăugat că durata şomajului tehnic nu a fost încă stabilită, însă liderul sindical Matias Carnero a apreciat că este posibil să dureze între două şi cinci săptămâni şi ar putea afecta aproximativ 7.000 de angajaţi de la această uzină.

Toate aceste decizii sunt o nouă dovadă că epidemia de coronavirus ar putea afecta piaţa auto, şi aşa dificilă, din Europa.

Sursa foto: Pixabay.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. GM a plecat la timp din Europa… era ceva defect la ei

  2. Daca Industria auto se prabuseste, PIBul Romaniei e-n pom…
    Transporturile de toate tipurile sunt la pamant, Exporturile si ele incetinesc(Exporturile de carne sunt in pericol, spunea Sorin Minea!) noroc ca duduie Importurile si Consumul, romanii fac provizii…