G4Media.ro

FIFA a anunţat sancţiuni pentru Serbia, Mexic şi Ecuador, dar şi deschiderea…

sursa foto: Qatar2022.qa

FIFA a anunţat sancţiuni pentru Serbia, Mexic şi Ecuador, dar şi deschiderea de proceduri disciplinare pentru Argentina şi Croaţia, după Campionatul Mondial

La aproape o lună după finala Cupei Mondiale din Qatar, FIFA a anunţat vineri sancţiuni pentru echipele naţionale din Serbia, Mexic şi Ecuador, dar şi deschiderea de proceduri disciplinare împotriva echipelor Argentinei şi Croaţiei, transmite News.ro.

Comisia Disciplinară a FIFA a deschis o procedură împotriva Federaţiei Argentiniene, pentru comportament ofensator şi violarea principiilor fair-play-ului, dar şi pentru comportament nesportiv al jucătorilor şi al oficialilor în timpul finalei Cupei Mondiale, cu Franţa.

Comisia Disciplinară a deschis o procedură şi în ceea ce priveşte Federaţia croată. Acuzaţiile ţin de încălcarea, în timpul meciului cu Maroc, a două articole din codul disciplinar FIFA. Respectiv articolul 13 (Discriminare) şi 16 (Ordinea şi securitatea în timpul meciurilor),

Federaţia de Fotbal din Serbia a fost amendată cu suma de 50.000 franci elveţieni (CHF) şi sancţionată cu închiderea parţială a stadionului (25 % din capacitate) pe care echipa Serbiei va disputa următorul meci oficial în competiţiile FIFA. Sancţiunile au fost dat pentru scandările fanilor sârbi şi pentru conduita nesportivă a echipei în meciul cu naţionala Elveţiei, de la Cupa Mondială 2022, meci în care şapte jucători sârbi au primit avertismente.

Federaţia mexicană a fost amendată cu suma de 100.000 CHF, iar echipa naţională a Mexicului va disputa următorul meci oficial în competiţiile FIFA cu stadionul închis. Motivul din spatele sancţiunilor a fost acela că suporterii mexicani au avut scandări rasiste în partidele cu Polonia şi Arabia Saudită, de la Cupa Mondială din Qatar.

Federaţia din Ecuador a fost amendată cu 20.000 CHF şi cu închiderea parţială a stadionului (peluzele) unde echipa naţională a Ecuadorului va disputa următorul meci oficial în competiţiile FIFA. Motivul a fost legat tot de suporteri, mai precis de scandările fanilor ecuadorieni la meciul cu echipa din Qatar, la Cupa Mondială.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Stadionul ala arata ca o p***zda 🤣