FIFA: Mondialul de fotbal din 2026 va avea un număr record de echipe, vor fi 48, în loc de 32 / Numărul meciurilor va crește de la 64 la 104
Cupa Mondială la fotbal din 2026 va avea 104 meciuri, în loc de 64 de partide, datorită formatului extins cu participarea a 48 de echipe, a anunțat FIFA, după Congresul său de la Kigali, Rwanda.
Ediția din 2026, care va fi găzduită în comun de Statele Unite, Canada și Mexic, va fi prima ediție a turneului la care participă 48 de echipe. Finala va avea loc pe 19 iulie.
Consiliul FIFA a aprobat în unanimitate propunerea de modificare a formatului competițional al Cupei Mondiale FIFA 2026, de la 16 grupe de câte trei la 12 grupe de câte patru, primele două clasate și cele mai bune opt echipe de pe locul trei urmând să evolueze în meciurile eliminatorii dintre cele 32 de echipe rămase.
Planul inițial pentru ediția din 2026 prevedea un total de 80 de meciuri, dar decizia de a crește numărul de partide la 104 a fost aprobată de consiliul FIFA în cadrul unei reuniuni desfășurate marți.
În mod tradițional, primele două echipe din fiecare grupă se califică în optimi, dar la ediția din 2026 vor evolua și cele mai bune opt echipe clasate pe locul al treilea. Astfel, în faza eliminatorie intră cu 8 echipe mai mult.
„Formatul revizuit atenuează riscul de coluziune și se asigură că toate echipele joacă cel puțin trei meciuri, oferind în același timp un timp de odihnă echilibrat între echipele participante”, consideră FIFA.
La Cupa Mondială de anul trecut din Qatar, care a reunit 32 de echipe, s-au disputat în total 64 de meciuri în 29 de zile. Ultima dată când Mexic (1986) și Statele Unite (1994) au găzduit o Cupă Mondială, au fost doar 24 de echipe.
Turneul a avut 32 de echipe de la ediția din 1998, cu opt grupe de câte patru, iar finalistele au jucat câte șapte meciuri. Dar echipele care vor ajunge la confruntarea la vârf în 2026 vor juca acum opt meciuri în total.
Competiția cluburilor
FIFA a precizat că o Cupă Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe se va disputa o dată la patru ani, începând din iunie 2025, confirmând astfel anunțul făcut de președintele Gianni Infantino în Qatar, anul trecut.
Campioanele Confederației din 2021-2024 vor fi eligibile pentru a juca în Cupa Mondială a Cluburilor, ceea ce înseamnă că Chelsea și Real Madrid s-au calificat deja.
În cazul în care oricare dintre cele două cluburi va câștiga din nou Liga Campionilor, se va folosi un calcul al clasamentului cluburilor bazat pe criterii sportive pentru a determina ce altă echipă se va califica.
Versiunea actuală a Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA – o competiție anuală cu șapte echipe – va fi întreruptă după 2023, urmând ca din 2024 să fie aprobată o nouă competiție anuală a cluburilor.
„Această competiție va reuni campioanele primelor competiții de cluburi din toate confederațiile și se va încheia cu o finală care se va juca într-un loc neutru, între câștigătoarea UEFA Champions League și câștigătoarea barajului intercontinental dintre celelalte confederații”, a precizat FIFA.
Cluburile vor trebui să elibereze jucătorii pentru Cupa Mondială începând cu 25 mai 2026, cu excepția cazului în care aceștia participă la o finală importantă – cum ar fi cea din Liga Campionilor – pentru care cluburile vor avea timp până la 30 mai să permită jucătorilor să se alăture echipelor naționale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii