Fiica purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin lucrează la Parlamentul European (Europa Liberă)
Fiica purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin lucrează ca intern în Parlamentul European (PE) de la Bruxelles și are acces neîngrădit la diferite documente UE.
Europa Liberă a descoperit că Elizaveta Peskova, fiica de 21 de ani a purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, lucrează ca stagiar pentru un eurodeputat francez de extrema dreaptă, Aymeric Chauprade, care a susținut în mod public anexarea în 2014 a Crimeei de către Rusia.
Cap de lista al Frontului National în circumscriptia electorala Ile-de-France, Aymeric Chauprade, a fost “observator” în falsul referendum din Crimeea organizat de Rusia în martie 2014. La acea vreme, Chauprade a numit referendumul „justificat”, o poziție în contradicție cu cea a Uniunii Europene. O rezoluție a Adunării Generale a ONU, susținută de 100 de țări, a conchis că referendumul este nevalid.
Chauprad, la fel ca șefa Frontului Național Marine Le Pen, și-a exprimat în repetate rânduri admirația pentru Putin. In același an, 2014, Frontul Național francez a primit un împrumut de 11 milioane $ de la o bancă rusească.
Un an mai târziu, acest Aymeric Chauprade a părăsit Frontul național și a format propriul său partid de extrema dreaptă, Les Français libres (LFL), păstrându-și însă locul în Parlamentul European, precum și relațiile cu Moscova.
Foto: Elizaveta Peskova / Sursa: Captură Europa Liberă
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii