Filipine: Cetățenii nevaccinați nu mai au voie să folosească transportul public din Manila, pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19
Persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19 nu au voie să folosească transportul public în capitala filipineză Manila, pe fondul creşterii cazurilor de coronavirus, a anunţat miercuri Departamentul Transporturilor, citat de DPA, preluat de Agerpres.
Politica „fără vaccinare, fără călătorie/fără intrare” va fi în vigoare în regiunea Metro Manila, o metropolă întinsă cu peste 13 milioane de locuitori, în timp ce zona este sub nivelul trei de alertă al unui sistem pe cinci niveluri.
„Toate agenţiile ataşate şi birourile sectoriale implicate (ale Departamentului Transporturilor) sunt direcţionate să asigure că operatorii de transport public vor permite accesul sau eliberarea de bilete numai pentru persoanele complet vaccinate” anticoronavirus, se arată într-un ordin al departamentului.
Navetiştii trebuie să prezinte copii fizice sau digitale ale cardurilor de vaccinare anticoronavirus şi de identitate emise de guvern, adaugă departamentul.
Persoanele cu afecţiuni medicale ce împiedică vaccinarea lor completă alti-COVID-19 sunt scutite, dar trebuie să prezinte un certificat medical, precizează departamentul.
Persoanele nevaccinate anticoronavirus care trebuie să cumpere bunuri esenţiale sau au nevoie să călătorească pentru servicii esenţiale pot avea voie să urce în transportul public dacă au un permis de sănătate de la oficiali ai comunităţilor lor sau alte dovezi pentru a justifica această călătorie.
Preşedintele Rodrigo Duterte le-a ordonat anterior liderilor comunităţilor din ţară să reţină persoanele nevaccinate anti-COVID-19 la casele lor, cu excepţia călătoriilor esenţiale şi să le aresteze dacă refuză să urmeze regulile autorităţilor.
Peste 53 de milioane de persoane, adică mai mult de 48% din populaţia totală a Filipinelor estimată la 110 milioane de locuitori, au fost vaccinate anticoronavirus, a anunţat marţi departamentul.
Numărul total de cazuri în Filipine de la începutul pandemiei a depăşit marţi 3 milioane, când Departamentul Sănătăţii a raportat mai mult de 28.000 de noi cazuri de COVID-19. Bilanţul morţilor era de 52.511.
Sursa foto: Pixabay / gloverbh222
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii