Film documentar despre viața românilor din Harghita / Aici trăieşte cea mai mică comunitate de români din ţară: 12,96% din populaţie
Un film documentar despre istoria comunităţilor româneşti din judeţul Harghita a fost realizat de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului, lansarea urmând să aibă loc sătpămâna viitoare, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat semnat de preşedintele Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, prof. Elena Mîndru, filmul „Comunităţi româneşti din judeţul Harghita” a fost realizat pentru a oferi generaţiei de astăzi şi celor viitoare „o arhivă în imagini a istoriei zbuciumate de-a lungul timpului, a culturii şi identităţii româneşti din judeţ”.
„Filmul documentar prezintă, într-o formă sintetică, comunităţile româneşti din Harghita, din punct de vedere geografic, arheologic, istoric, etnografic, cultural, ecleziastic, momentele esenţiale ale evoluţiei, adesea dramatică, a românilor din sud-estul Transilvaniei, contribuţia specifică a populaţiei din această parte de ţară la patrimoniul cultural naţional şi universal. De asemenea, filmul cuprinde istoricul bisericilor, şcolilor, instituţiilor, al personalităţilor născute sau care au activat în aceste localităţi, aspecte ale legăturii comunităţilor locale cu românii din întreg spaţiul transilvan precum şi cu cei de peste Carpaţi, momente ale convieţuirii interetnice. O atenţie specială a fost alocată prezentării monumentelor istorice, celor de for public şi altor mărturii de arhitectură urbană şi rurală, laică şi religioasă, de natură să sublinieze vechimea şi valoarea culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul intracarpatic”, se arată în comunicatul de presă.
Totodată, se precizează că filmul, realizat cu binecuvântarea episcopului Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, cuprinde momente din istoria celor două principale instituţii identitare, „biserica strămoşească şi şcoala în limba română”, dar şi instituţiile şi asociaţiile culturale, personalităţile locale, patrimoniul cultural material şi imaterial, tradiţii, obiceiuri, valori, ocupaţii tradiţionale.
„Personalităţi din judeţ, dar şi din cultura naţională românească (preşedintele Academiei Române, prof. univ.dr. Ioan-Aurel Pop, Mitropolitul Banatului, Î.P.S Ioan, P.S. Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, prof. dr. Radu Baltasiu, cercetător ştiinţific la Institutul de istorie George Bariţiu din Cluj Napoca al Academiei Române, Dr. Habil Balog Iosif-Marin, preşedintele Consiliului Director al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Prof. dr. Ioan Lăcătuşu etc), conducătorii unor asociaţii şi instituţii culturale, preoţi, profesori, scriitori, jurnalişti şi alţi localnici expun în interviurile lor situaţia socio-economică, culturală, lingvistică şi spirituală din acest judeţ”, se precizează în comunicatul de presă.
Sursa citată menţionează că, în judeţul Harghita, există o situaţie deosebită, „datorată în mare măsură scăderii dramatice a populaţiei româneşti”, dar şi faptului că „aici trăieşte cea mai mică comunitate de români din ţară, respectiv 12,96% din populaţia judeţului”.
„Identitatea românească a fost şi este diminuată, ca urmare a deznaţionalizării românilor, îndeosebi a celor din comunităţile mici şi foarte mici. Din multele aşezări româneşti din judeţ, puţine au rezistat de-a lungul timpului. Acestea au fost prezentate în filmul documentar, pentru a evidenţia fizionomia multietnică şi pluriconfesională a aşezărilor judeţului Harghita şi a elimina prejudecăţile potrivit cărora, acest judeţ este o enclavă monoetnică maghiară. Proiectul îşi propune să pună în valoare acest tezaur de cultură românească şi spiritualitate ortodoxă, mărturie a prezenţei şi dăinuirii româneşti în mediul multietnic şi pluriconfesional, specific sud-estului Transilvaniei. El se adresează atât locuitorilor judeţului Harghita, celor de etnie maghiară cât şi română, dar şi cetăţenilor din alte zone. Filmul documentar poate fi o sursă de informare veridică în ceea ce priveşte istoria locală şi un mijloc de promovare a limbii şi culturii române într-o zonă în care românii reprezintă o minoritate numerică”, se mai precizează în comunicat.
Filmul a fost realizat în cadrul proiectului „Comunităţi româneşti din judeţul Harghita”, implementat în perioada septembrie-noiembrie 2023, de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, în colaborare cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, şi va fi lansat cu ocazia aniversării celor 15 ani de activitate a asociaţiei profesionale a cadrelor didactice.
Premiera filmului va avea loc în data de 27 noiembrie, la Cinematograful „Călimani” din municipiul Topliţa, accesul în sală fiind asigurat în baza invitaţiei.
Documentarul, regizat de Laurenţiu Calomfirescu, va putea fi vizionat şi pe Youtube, pe reţelele de socializare şi ulterior, în toate localităţile judeţului Harghita, în cadrul unor manifestări culturale, cu ocazia unor sărbători naţionale sau locale.
„Comunităţi româneşti din judeţul Harghita” este o continuare a primei părţi a proiectului, care a constat în producţia unui film documentar despre comunităţile româneşti din judeţul Covasna, care a fost realizat în anul 2021, tot cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului”, se mai arată în comunicatul de presă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank