Filme de văzut vacanța asta: Cele mai bune 20 de producții ale anului 2022, într-un top al criticilor de film de la BBC/ Top Gun: Maverick, The Fabelmans, Babylon, Decision to Leave și Triangle of Sadness, între filmele selectate

Suntem în vacanța de iarnă, ne bucurăm de concedii și timp liber. Se știe că una dintre activitățile preferate în această perioadă este un tur de filme alături de prieteni, familie, animalele de companie sau de ce nu, singuri, bucurându-ne de liniște. BBC Culture a consultat criticii de film Nicholas Barber și Caryn James care au întocmit o listă cu cele mai bune 20 de producții din 2022, tocmai bune de urmărit în vacanța de iarnă.

1. Everything Everywhere All at Once 

Încântător de nebună la suprafață, această extravaganță inventivă a echipei de regizori numiți Daniels (Daniel Kwan și Daniel Scheinert) are un strat profund de sentiment de familie și o atracție emoțională bine meritată la final. Michelle Yeoh este ideală și comică și directă în rolul lui Evelyn, o proprietară de spălătorie hărțuită cu probleme fiscale care intră într-un multivers de alt-Evelyns. Explodând de culoare, filmul este uneori o fantasmagorie de identități care se transformă și universuri schimbătoare – într-unul Evelyn spală rufe, în altul este o vedetă de cinema – dar rămâne întotdeauna fidel personajelor sale umane și credibile. Este acel film de artă rar care poate face publicul să plângă și, în același timp, să strângă o tonă de bani, încasând peste 100 de milioane de dolari la box office în întreaga lume. (CJ)

2. Top Gun: Maverick

O continuare întârziată a filmului Top Gun din 1986 părea o idee proastă. Dar când Pete „Maverick” Mitchell (Tom Cruise) s-a întors la școala de piloți de vânătoare de elită a Marinei americane, succesul de succes rezultat nu a fost doar o vitrină palpitantă pentru câteva demonstrații acrobatice spectaculoase, ci și o dramă emoționantă și dulce-amară despre îmbătrânire. A fost, de asemenea, cel mai de succes film al anului. Deci… cum au reușit Cruise și compania? Simplu, de fapt. Au readus toate elementele din Top Gun original și apoi le-au îmbunătățit pe fiecare dintre ele. Bineînțeles, ajută și faptul că Cruise arată mai bine astăzi decât în 1986. (NB)

3. Turning Red

Acest vesel desen animat Pixar de maturitate prezintă o chinezo-canadiancă de 13 ani (dublată de Rosalie Chiang) care se transformă într-un uriaș panda roșu pufos ori de câte ori este stresată. Aventurile ei în mișcare rapidă sunt redate cu toată expertiza la care te-ai aștepta de la Pixar, dar Turning Red este mai personal decât celelalte producții ale studioului. De la decorul urban multicultural până la pozitivismul său în ceea ce privește faptul de a fi o adolescentă mândră și tocilară, totul în acest film pare să vină direct din inima regizoarei și co-scenaristei sale, Domee Shi. Este doar păcat că filmul a ajuns direct pe streaming, în loc să primească lansarea cinematografică pe care o merita. (NB)

4. Happening

Trecutul este un model pentru prezent în povestea elocventă și sfâșietoare a lui Audrey Diwan, bazată pe memoriile lui Annie Ernaux, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură din acest an. Anne, o studentă obișnuită, (interpretată emoționant de Anamaria Vartolomei) este disperată să facă avort în Franța anului 1963. Știind că maternitatea i-ar distruge viitorul, Anne caută fără ezitare ajutor ilegal, în scene detaliate care expun ipocrizia instituțiilor medicale și lipsa de respect a societății în general. Abordarea măsurată a lui Diwan reflectă determinarea liniștită a eroinei, evitând predicile și melodrama, chiar dacă Anne se grăbește împotriva timpului spre un final plin de suspans. Plin de artă și cu rezonanță socială, Happening este unul dintre cele mai emoționante și emoționante filme ale anului. (CJ)

5. After Yang

Să spunem direct: Kogonada este un geniu. Regizorul elegantei piese de caracter Columbus (2017) și o forță majoră din spatele rafinatei serii Apple TV+ Pachinko, el dă o nouă viață și strălucire vizuală premisei cu iz obositor a lui After Yang, o inteligență artificială cu sentimente. Colin Farrell este emoționant în rolul unui tată care încearcă să repare robotul AI iubit de tânăra sa fiică, Yang, interpretat de Justin H Min, cu strălucirea inconfundabilă a unui suflet uman. Filmat într-un stil liniștit și frumos, infuzat cu o lumină aurie și plasat într-un viitor apropiat atemporal, acest film transcendent este uimitor, de la exuberanta competiție de dans în familie din genericul de început până la finalul său revelator. (CJ)

6. Moonage Daydream

Crossfire Hurricane și Cobain: Montage of Heck ale lui Brett Morgen au îndoit regulile documentarului rock, dar filmul său despre David Bowie, Moonage Daydream, le face praf. În loc de a face un tur ghidat al celor mai cunoscute părți ale vieții și carierei lui Bowie, filmul îi scufundă pe spectatori într-o explorare îndelungată și trippantă a influențelor, călătoriilor, filosofiilor și eforturilor sale artistice: pictura sa acrilică și jocul de scenă primesc mai mult timp decât unele dintre albumele sale. Este o abordare îndrăzneață a unui om fascinant și extrem de fermecător. Și, oricât de psihedelic ar putea fi, în cele din urmă se concentrează asupra unei întrebări universale: care este cel mai bun mod în care orice ființă umană își poate trăi viața? (NB)

7. Triangle of Sadness

În cea mai recentă satiră corozivă a lui Ruben Östlund (Force Majeure, The Square), scenaristul și regizorul țintește nebunia capitalistă inerentă modelingului de modă, social media și croazierelor de lux. Ceea ce este unic la Triangle of Sadness, care a câștigat Palme d’Or la Cannes, este combinația de subtilitate și excese realizată de Ostlund. El face observații ingenioase despre micile subtilități sociale, dar împinge fiecare situație ciudată până la punctul în care spectatorii oftează și tresar. Și mai este și scena în care un grup de pasageri super-bogați suferă de unul dintre cele mai grave episoade de rău de mare din cinematografie… (NB)

8. The Eternal Daughter

Tilda Swinton oferă două interpretări uimitoare, jucând atât rolul unei mame îmbătrânite, Rosalind, cât și pe cel al fiicei sale de vârstă mijlocie, regizoare, Julie, într-unul dintre cele mai elocvente și obsedant de frumoase filme ale anului. Scenarista și regizoarea Joanna Hogg se joacă cu poveștile cu fantome, cele două femei fiind cazate la un hotel vechi și izolat, scârțâitor, unde par a fi singurii oaspeți. Dar, pe măsură ce Julie se luptă cu încercarea de a scrie un scenariu despre mama ei și vorbesc despre trecut, devine clar că filmul explorează de fapt adâncurile memoriei și ale regretului, punând sub semnul întrebării ce putem și ce nu putem ști despre oamenii pe care îi iubim. Conversațiile femeilor și povestea atmosferică, care se desfășoară cu ușurință, ne determină să ne întrebăm ce s-ar fi putut întâmpla și ce ar fi putut fi imaginat. Ceea ce este, fără îndoială, real este impactul emoțional profund al acestui film povestit cu delicatețe, dovadă a muncii unui regizor strălucit. (CJ)

9. The Fabelmans

Știm de zeci de ani că familiile destrămate din filmele lui Steven Spielberg au fost inspirate de propria sa familie, dar în semi-autobiograficul The Fabelmans ne oferă povestea într-o formă pură, directă și realistă – nu e nevoie de extratereștri – și creează una dintre cele mai oneste și mai puțin sentimentale opere ale sale. Filmul este conturat de interpretările bine conturate ale lui Gabriel LaBelle, în rolul adolescentului Sammy (alter ego-ul fictiv al lui Spielberg), Michelle Williams, în rolul mamei sale imaginative și frustrate, și mai ales Paul Dano, în rolul tatălui său lipsit de bun simț – ultimii doi fiind oameni atât de diferiți, încât sunt condamnați să se despartă. Filmele de amatori ale lui Sammy adaugă spirit filmului, dar sentimentul de familie este cel care rezistă. Privind în urmă cu ochi de adult, Spielberg își vede părinții cu toate defectele lor, dar infuzează filmul cu căldură, înțelegere și dragoste. (CJ)

10. RRR

RRR nu este doar unul dintre cele mai bune filme ale anului. Capodopera în limba telugu a lui SS Rajamouli este o dramă istorică inspirată despre cetățenii indieni care se revoltă împotriva Raj-ului britanic în anii 1920; este un musical romantic strălucitor, demn de epoca de aur a Hollywood-ului; este un thriller polițist tenebros despre doi agenți dubli care devin prieteni; este un film de acțiune nebunește de exagerat și este o epopee fulminantă a supereroilor. Ceea ce este cel mai uimitor este faptul că toate aceste genuri și tonuri se potrivesc atât de bine pentru a spune o poveste puternică. (NB)

11. The Banshees of Inisherin

Umorul întunecat și dialogul ascuțit obișnuite ale lui Martin McDonagh sunt prezente în The Banshees of Inisherin, dar a schimbat violența stridentă și ironia agresivă din filmele sale anterioare (In Bruges; Seven Psychopaths) cu ceva mai trist, mai ciudat și mai poetic. Aceasta este o comedie dramatică liniștită, la scară mică, care se bazează pe o neînțelegere absurdă între doi bărbați aparent decenți (Colin Farrell și Brendan Gleeson) într-un mic pub de pe o mică insulă irlandeză. Se transformă într-o fabulă obsedantă și ne reamintește ce actor extraordinar poate fi Farrell. (NB)

12. Babylon

Epicele sunt expansive și dezordonate, la fel și ambițioasa extravaganță a lui Damien Chazelle (La La La Land) despre Hollywood-ul timpuriu, când au apărut filmele vorbitoare. Cu toate acestea, există atât de multe piese de decor pline de viață și interpretări pline de culoare, încât acestea depășesc defectele nepotrivite ale filmului (prea multe finaluri). Margot Robbie este îndrăzneață și simpatică în rolul lui Nellie LaRoy, o actriță copil sălbatic care intră în film prin faptul că se strecoară la o petrecere aglomerată, plină de jazz, droguri, corpuri goale și producători de vedete. Brad Pitt este la început hilar în rolul unui idol al filmelor mute prins în filmele de epocă. O secvență din culise despre realizarea unuia dintre filmele sale este un episod comic frenetic care ar putea sta de unul singur. Și este emoționant când o nouă generație îl dă la o parte. Există un elefant, un magnat al studiourilor și un editorialist de bârfe, toate acestea se învârt într-un film de bravură care te duce pe deplin în lumea sa și sugerează că partea întunecată a Hollywood-ului și creațiile sale magice au fost întotdeauna unul și același lucru. (CJ)

13. Glass Onion: A Knives Out Mystery

Benoit Blanc are de rezolvat un alt mister de crimă în continuarea irezistibilă a lui Knives Out, realizată de Rian Johnson. Ca și în primul film, suspecții sunt o gașcă de americani bogați și îndreptățiți, dar de data aceasta sunt magnați din domeniul tehnologiei și influenceri din social-media (Edward Norton, Kate Hudson, Janelle Monaie, Dave Bautista) care lenevesc pe o insulă privată din Grecia. Intriga întortocheată nu este la fel de ingenioasă ca în ultimul film al lui Johnson, dar scenaristul și regizorul a făcut totul pentru ca în Glass Onion totul să fie la fel de mare, de larg, de amuzant și de colorat ca și tracul sudic al lui Daniel Craig. (NB)

14. Decision to Leave

Park Chan-wook dă o turnură răpitoare unei povești atemporale despre obsesia romantică și un detectiv care se îndrăgostește de suspectul său. În Busan, Coreea de Sud, meticulosul Hae-jin investighează moartea unui bărbat în vârstă care a căzut de pe un munte, lăsând în urmă frumoasa și tânăra sa văduvă, Seo-rae. Faptul că aceasta este o imigrantă chineză adaugă un alt nivel de neînțelegere lingvistică și culturală. Suspiciunile încep să se îndrepte spre ea, dar până atunci Hae-jin s-ar putea să fie prea mult sub vraja ei pentru a-i mai păsa. Park ne oferă cu măiestrie suficiente informații pentru a ne ține captivați și pentru a ghici pe măsură ce coborâm în vizuina iepurelui. Acesta este, de asemenea, unul dintre cele mai bine regizate filme ale anului, fiecare cadru fiind compus pentru un efect maxim. Compozițiile sale cu totul ciudate, prim-planurile și priveliștile largi ale orașului și ale peisajului rural sunt captivante, dar nu distrag niciodată atenția. Poate că Park are o datorie față de Vertigo, dar face ca genul să fie al său. (CJ)

15. Guillermo del Toro’s Pinocchio

Probabil că nu ați văzut niciodată un Pinocchio care dansează pentru Mussolini, dar abordarea întunecată, emoționantă, dar plină de viață a lui Guillermo del Toro a poveștii clasice a păpușii care devine un băiat adevărat are mai multe în comun cu Labirintul lui Pan și The Shape of Water, propriile sale filme fantastice și cu încărcătură politică, decât cu cunoscuta versiune Disney. Cu marionete strălucitoare, proiectate cu artă și o animație stop-motion orbitoare, el și co-regizorul Mark Gustafson creează un Geppetto al cărui tânăr fiu este ucis de o bombă în timpul Primului Război Mondial. Decenii mai târziu, într-o stare de beție și durere, el îl sculptează pe Pinocchio, o creatură cu picioare zvelte și nas lung, plină de bucurie, care vine să îl numească pe Geppetto Papa și să întâlnească un Sprite de lemn albastru strălucitor și pe sora sa, Moartea (ambele dublate de Tilda Swinton; este anul ei de roluri duble). Este greu de imaginat o versiune mai tulburătoare a poveștii – Pinocchio fuge să se alăture unui carnaval și este forțat să cânte pentru liderul fascist – sau una la fel de glorioasă și bogată. Este la fel de vie ca și eroul său de odinioară, care iubește viața la fel de mult ca orice băiat uman. (CJ)

16. Tár

În stilul ei tipic, inteligent și autoritar, Cate Blanchett o interpretează pe Lydia Tár, un renumit dirijor care se pregătește pentru o înregistrare importantă a unei simfonii de Mahler. Ea pare a fi o eroină inspirată, dar pe măsură ce se apropie ziua cea mare, drama romanțată a lui Todd Field șoptește întrebări despre cât de bine s-a comportat Lydia de-a lungul anilor, cât de mult contează defectele ei și care ar trebui să fie pedeapsa finală. Cine ar fi crezut că două ore și jumătate de conversații despre muzica clasică, sponsorizarea artelor și politica sexuală pot fi atât de tensionate și captivante?” (NB)

17. Aftersun

O poveste despre maturizare și o descriere dureros de frumoasă a unei relații fragile între tată și fiică, primul lungmetraj al lui Charlotte Wells este o minune de nuanță, plină de afecțiune evidentă, dar adesea nespusă. Paul Mescal (Normal People) este emoționant în rolul lui Calum, separat de mama fiicei sale, care încearcă să se conecteze cu Sophie, în vârstă de 11 ani (Frankie Corio, într-o interpretare uimitor de naturală). În timpul săptămânii lor de vacanță într-o stațiune ușor degradată din Turcia, ei înoată, stau pe plajă și mănâncă înghețată. Sophie este doar suficient de mare pentru a vedea că, într-un fel, tatăl ei este profund nefericit, dar nu este suficient de adultă pentru a ști mai mult. Un film obișnuit ar conduce spre un final exploziv, dar, în ciuda tensiunii crescânde, nu există nimic legat de complot în acest film subtil, pătrunzător, o mică minune de film, numit recent cel mai bun film britanic la British Independent Film Awards. (CJ)

18. Onoda: 10.000 Nights in The Jungle

Locotenentul Hiroo Onoda a fost un „reținut” japonez care a refuzat să creadă că cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat și care a dus o campanie de gherilă timp de zeci de ani într-o junglă din Filipine. Această epopee de supraviețuire de trei ore, regizată de Arthur Harari, transmite amploarea și stranietatea uluitoare a poveștii adevărate, dar este, de asemenea, un studiu simpatic al personajului Onoda (interpretat de Yûya Endô și apoi, în anii următori, de Kanji Tsuda). Locotenentul este prezentat ca fiind naiv și rătăcit, dar nu prea diferit de oricine se agață de o viziune deformată asupra lumii, indiferent de toate dovezile care arată contrariul. (NB)

19. Doctor Strange and the Multiverse of Madness

S-ar putea să nu fie cea mai bună extravaganță științifico-fantastică a anului despre realități alternative – această onoare îi revine lui Everything, Everywhere, All at Once – dar Doctor Strange and the Multiverse of Madness (Doctorul Strange și Multiversul nebuniei) este delirant de amuzant în felul său. Cel mai ciudat și mai înspăimântător dintre blockbusterele Marvel, a fost regizat de Sam Raimi, care a realizat atât Evil Dead, cât și trilogia Spider-Man a lui Tobey Maguire, și care umple ecranul cu dragostea sa pentru benzile desenate clasice cu supereroi și pentru filmele de groază. Totuși, filmul nu este doar o celebrare exuberantă a fanteziei pulp. Printre zombii zburători și minotaurii cu blană verde se regăsesc câteva reflecții emoționante despre familie, credință și sacrificiu. (NB)

20. Corsage

Interpretarea liniștită și aprigă a lui Vicky Krieps (Phantom Thread) în rolul împărătesei Elisabeta a Austriei se potrivește perfect cu această somptuoasă piesă de epocă cu un suflet contemporan îndrăzneț. Povestea este plasată în 1877, când Elisabeta împlinește 40 de ani și nu mai este frumusețea populară care a fost odată. Palatele, grajdurile și terenurile ei au devenit o închisoare. Filmul lui Marie Kreutzer își prezintă eroina ca pe o femeie independentă într-o epocă care nu se află încă în pragul modernității, semnalând acest paradox cu o coloană sonoră de cântece pop. Astfel de mișcări îndrăznețe conferă lui Corsage o energie energizantă în timp ce surprinde luptele interioare ale unei femei care încearcă să scape de limitele așteptărilor sociale și ale timpului însuși. Povestea se îndepărtează cel mai radical de fapte prin crearea unui nou act final pentru Elisabeth, unul care nu este neapărat mai fericit, dar care este fidel naturii sale volitive și simțului inventiv al acestui film îndrăzneț. (CJ)