G4Media.ro

Filmul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude, în competiţia…

Filmul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude, în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin

Cel mai nou film al regizorului Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, a fost inclus în competiţia oficială a celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, transmite Agerpres. Pelicula va fi prezentată în premieră mondială la Berlinale.

În film joacă actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache și Ilinca Hărnuţ.

Din cauza pandemiei mondiale de coronavirus, prestigiosul eveniment se va desfăşura în două etape: cu o competiţie online şi acordarea de premii în perioada 1-5 martie, precum şi cu proiecţii deschise publicului în perioada 9-20 iunie, după cum au anunţat reprezentanţii festivalului, Carlo Chatrian şi Mariette Rissenbeek.

Subintitulat „Schiţă pentru un film popular”, lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia.

„Un prieten a descris acest film ca fiind întâlnirea dintre Immanuel Kant (legea morală) şi Emanuelle Cunt (legea mortală). Iar criticul Andrei Gorzo declara recent că filmul este: ‘agresiv, experimental, debordând de idei şi mai ales de un simţ superincisiv al contemporanului’. Nu mai am nimic de adăugat”, a afirmat regizorul Radu Jude.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie iar de costume, Cireşica Cuciuc. Producător este Ada Solomon.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE la Berlinale 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinale. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie.

Foto: Scenă din film / Sursa: Casa de producție Micro Film

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Ce titlu mai este și ăsta?

    • La asta ma gandeam si eu. Pare interesanta ideea filmului, asa cum e prezentata in descriere, dar titlul…
      Inteleg cumva ce au vrut sa faca cu titlul, dar e prea penibil.

      Si dupa o sa vina superior regizorul sa ne spuna ca suntem inculti si rai ca nu mergem sa ii vedem filmul super deep, ca nu stim sa consumam filme bune.

      Bafta domnu regizor, sper sa le placa tuturor celor 5 indivizi care o sa il vada!