Filmul Barbie, interzis în Vietnam din cauza unei hărți favorabile Chinei
Vietnamul a interzis mult-așteptatul blockbuster american Barbie din cauza scenelor care prezintă o hartă a pretențiilor Beijingului în Marea Chinei de Sud, a anunțat luni presa de stat. Harta arată delimitarea geografică dorită de China, cunoscută sub numele de „linia în nouă puncte”, care definește pretențiile Beijingului asupra acestor ape disputate, unde Hanoi are pretenții rivale, scrie Le Figaro.
Comedia hollywoodiană despre faimoasa păpușă Mattel, cu Margot Robbie și Ryan Gosling în rolurile principale, urma să fie lansată în Vietnam pe 21 iulie, însă lanțurile cinematografice vietnameze au retras data de lansare de pe site-urile lor.
„Consiliul Național de Evaluare și Clasificare a Filmelor a vizionat filmul și a luat decizia de a interzice proiecția acestuia în Vietnam din cauza unei încălcări legate de linia în nouă puncte”, a declarat directorul Departamentului de Film din Vietnam, Vi Kien, pentru site-ul de știri Dan Tri.
Un alt organ de presă de stat, Tien Phong, a raportat că harta care arată această linie apare în mai multe scene din film. Această dispută teritorială a avut deja consecințe asupra altor filme din trecutul recent în Vietnam, o țară comunistă care practică o cenzură extinsă. Anul trecut, Uncharted, filmul de acțiune și aventură cu Tom Holland în rolul principal, a fost, de asemenea, interzis în cinematografe din același motiv.
În comedia romantică americană Crazy Rich Asians, din 2018, o scenă a fost tăiată în această țară pentru că arăta de asemenea o hartă pe care figurau insulele disputate din Marea Chinei de Sud aflate sub controlul Beijingului. Un an mai târziu, Hanoi a retras de pe ecrane filmul de animație Abominabil al DreamWorks. Apoi, anul trecut, Netflix a fost nevoit să retragă episoade din serialul său „Pine Gap” din cauza unor scene similare.
Marea Chinei de Sud, care găzduiește depozite valoroase de petrol și gaze, face obiectul unor revendicări concurente de suveranitate. Mai mulți dintre vecinii Chinei acuză Beijingul că încearcă să își extindă influența în această zonă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu