Filmul western „Horizon, An American Saga” al lui Kevin Costner va avea premiera la Cannes
Filmul „Horizon, An American Saga”, de Kevin Costner, va avea premiera la Festivalul de Film de la Cannes luna viitoare, au anunţat luni organizatorii festivalului, scrie apnews.com, transmite News.ro.
Primul capitol din „Horizon” va debuta la festivalul de film francez în 19 mai, oferind lumii o primă imagine a ambiţioasei epopei western a lui Costner. Primele două părţi din „Horizon” vor avea premiera în succesiune rapidă în această vară, Warner Bros. urmând să lanseze primul capitol în cinematografe la 28 iunie, iar cel de-al doilea episod în 16 august.
„Au trecut 20 de ani de când nu am mai avut plăcerea de a mă afla pe Croazetă”, a declarat Costner. „Am aşteptat momentul potrivit să mă întorc şi sunt mândru să spun că acest moment a venit”.
„Francezii au susţinut întotdeauna filmele şi au crezut profund în cinematografie”, a adăugat Costner. „La fel cum şi eu cred profund în filmul meu”.
„Horizon”, care va fi proiectat în afara competiţiei la Cannes, este regizat de Costner şi îi are în distribuţie pe acesta, Sienna Miller, Sam Worthington şi Jena Malone.
Cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară între 14 şi 25 mai. „Furiosa: A Mad Max Saga”, de George Miller, tot de la Warner Bros, a fost anunţat recent ca o altă premieră la Cannes. Programul complet va fi anunţat joi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank