Filosoful Peter Sloterdijk va conferenția la Timișoara / Cartea sa ”Critica rațiunii cinice” este cea mai bine vândută carte de filosofie germană de după cel de-al Doilea Război Mondial
Peter Sloterdijk, unul dintre cei mai cunoscuți și mai citiți intelectuali germani care scriu astăzi, va conferenția la Universitate de Vest, anunță instituția de învățământ într-un comunicat de presă transmis luni.
Cartea sa, ”Critica rațiunii cinice”, publicată în 1983, a devenit cea mai bine vândută carte de filosofie germană de după cel de-al Doilea Război Mondial. În 2001 a devenit președinte al Academiei de Stat de Design de la Centrul pentru Artă și Media din Karlsruhe. Din 2002 este coprezentatorul unui program de discuții, Das Philosophische Quartett (Cvartetul filosofic), la televiziunea germană.
Sloterdijk, va conferenţia la Universitatea de Vest din Timişoara, pe 18 februarie 2023, începând cu ora 16 (în amfiteatrul A01 din sediul principal UVT, V.Pârvan 4).
”Reputatul filosof european va propune o celebrare a reflecţiei şi a ideilor excepţionale, prin intermediul unei teme savuroase – „Câteva gânduri despre Europa de azi”. Participarea va fi gratuită, pe baza unei înscrieri realizate prin acest formular. În semn de recunoaştere a semnificativului aport universal adus prin opera sa, UVT îi va acorda filosofului german titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii cu specific academic şi public care va fi organizată luni, 20 februarie 2023 (la UVT, sediul principal, amfiteatrul A01, cu începere de la ora 10)”, se precizează în comunicat.
Un alt eveniment organizat de Universitate de Vest se va desfășura în 19 februarie.
Scriitoarea Adriana Babeţi, cadru didactic UVT, coordonatoare a volumului colectiv „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX”, vă propune o întâlnire specială dedicată dezbaterii despre literatura central-europeană, alături de invitaţii săi.
Evenimentul, de tip brainstorming, dedicat noului volum colectiv, se va desfăşura sub titlul „256 de romane pentru Europa Centrală”, începând de la ora 11 (Librăria „La Două Bufniţe”, Piaţa Unirii 11).
Tot duminică, în 19 februarie 2023, la UVT va avea loc un eveniment de tip dezbatere publică, în cadrul căruia se vor afla alături de publicul timişorean două personalităţi semnificative pentru dezbaterea intelectuală contemporană, filosoful Peter Sloterdijk, alături de scriitorul şi regizorul Andrei Ujică. Această conferinţă va avea loc la Universitatea de Vest din Timişoara, începând cu ora 18 (în amfiteatrul A01 din sediul principal UVT, V.Pârvan 4), iar genericul sub care se va desfăşura realizează o trimitere provocatoare – „Despre vechile suferinţi ale lumii la coborârea în întuneric şi noile ei mari înfăptuiri în băile cu săruri de argint”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank