Financial Times: Olanda intenţionează să închidă cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa
Ţările de Jos caută să închidă anul acesta cel mai mare zăcământ de gaze naturale din Europa, din cauza problemelor de siguranţă, a informat duminică publicaţia britanică Financial Times (FT), citând oficiali guvernamentali, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.
Guvernul vrea să închidă până la 1 octombrie zăcământul Groningen, care timp de mai multe decenii a fost cel mai mare din Europa, dar la care producţia a fost redusă în anii 2010 din cauza cutremurelor. Dar autorităţile vor monitoriza situaţia, pentru a vedea dacă după această iarnă va exista un deficit de aprovizionare cu gaze pe continent, şi, dacă va fi nevoie, zăcământul ar putea rămâne operaţional până în octombrie 2024, a declarat pentru FT Hans Vijlbrief, secretar de stat în Ministerul Minelor.
Zăcământul Groningen, aflat aproape de graniţa cu Germania, produce doar o fracţiune din capacitatea sa. Totuşi, producţia continuă deoarece Guvernul este sub presiune pentru a majora cantitatea de gaze extrasă, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a provocat un deficit de aprovizionare în Europa, a explicat Vijlbrief.
O anchetă a Parlamentului urmează să publice un raport luna viitoare care va confirma faptul că fostul Executiv a ascuns faptul că extragerea gazelor a provocat cutremure.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii