Financial Times: Scepticismul și frauda obstrucționează vaccinarea pentru Covid-19 în România și Bulgaria
Scepticismul față de vaccinuri contribuie la menținerea ratelor de vaccinare ale României și Bulgariei la cele mai scăzute niveluri din UE, expunând cele mai sărace țări ale Uniunii la riscuri mai mari în contextul celui de-al patrulea val pandemic alimentat de varianta contagioasă Delta. Frauda se adaugă la frustrarea autorităților române pricinuită de rata vaccinării, existând cazuri de medici care le-au permis unor persoane să plece nevaccinate, deși le-au eliberat certificatele care le înlesnesc munca și deplasarea, scriu jurnaliștii de la Financial Times, citați de Rador.
„Mulți oameni și-au amânat vaccinarea până acum”, a declarat pentru Financial Times Ioana Mihăilă, ministrul român al sănătății. „Noi le înțelegem îngrijorările și e dreptul lor să se informeze despre toate vaccinurile pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză, însă acum este momentul să se ia acea decizie, întrucât riscul infectării va crește.”
Gindrovel Dumitra, președinta grupului de vaccinare de la Societatea Națională a Medicinei de Familie, a declarat pentru FT că se întâmplă într-adevăr frecvent ca pacienții să ceară certificat, dar nu și vaccinare.
Printre medicii implicați în asemenea „vaccinări la chiuvetă” – numite astfel în România pentru că vaccinurile sunt aruncate în chiuvetă – se află o doctoriță suspectată că a eliberat certificate false pentru echipa de fotbal a soțului ei, care ulterior a participat la campionate, a relatat canalul Digi24. Nu e clar dacă s-a infectat cineva de pe urma incidentului, însă presa românească a scris despre alte cazuri de infectări în care pacienții aveau certificate false de vaccinare.
„Vaccinarea la chiuvetă și eliberarea de documente pe baza unei asemenea proceduri este [ilegală – n.FT], dar ține și de răspunderea medicală”, a declarat Dumitra. „O persoană nevaccinată se poate îmbolnăvi [și – n.FT] își va pune în pericol nu numai propria sănătate, ci și pe a altora.”
Andrei Baciu, vicepreședinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), apreciază că au existat peste 400 de cazuri de falsuri printre cele 2 milioane de certificate eliberate.
Alte estimări sunt mai mari, unii medici afirmând că nu există centre de vaccinare în țară care să nu fi avut cazuri de pacienți care au încercat să obțină certificatul fără a fi vaccinați.
Doar un pic peste un sfert din cetățenii români eligibili sunt vaccinați complet, a doua cea mai scăzută rată din UE, după Bulgaria (17%), conform monitorizării FT. Ambele sunt de asemenea cu mult în urma celorlalte state UE în statisticile Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Toate celelalte țări UE și-au vaccinat cel puțin jumătate din populație.
Autoritățile din România și Bulgaria pun rata scăzută pe seama populației rurale mai slab educate, a întârzierilor la livrările de vaccinuri și a unei neîncrederi generale în medicină, exacerbate de știri false de pe internet.
„Inițial n-am avut încredere în vaccin și am vrut să aștept să văd cum reacționează oamenii la el”, a declarat un român de 51 de ani care s-a recomandat drept Alin și a invocat informații ambigue despre utilizarea, efectele secundare și eficiența diverselor vaccinuri. „Am citit absolut toate argumentele pro și contra […] Nu m-aș vaccina, nu aș vrea să-mi introduc în corp ceva care nu a fost testat suficient.”
Și România și Bulgaria au înregistrat o înmulțire rapidă a cazurilor, numărul zilnic al celor noi ajungând pe la 1.500 în ambele țări la începutul lui septembrie, cel mai ridicat nivel de după începutul lui mai.
Ambele țări au suferit grav în cursul valului trei din primăvară, când statele din Europa de Sud-Est s-au clasat printre primele din lume la numărul de decese per capita. În vară cazurile s-au redus considerabil, determinând populația să lase garda jos.
„Ei par să fi crezut că am depășit pandemia”, a declarat într-un interviu cu FT realizat prin e-mail șeful inspectorilor de sănătate din Bulgaria, Angel Kuncev, adăugând că guvernul a muncit din greu în încercarea de a motiva întreaga populație să se vaccineze. „Acoperirea imunizării pe care o avem nu e satisfăcătoare”, a declarat Kuncev.
Bulgaria și-a pornit lent campania de vaccinare anul acesta, concentrându-se pe vaccinul Oxford/AstraZeneca, mai ieftin și mai ușor de depozitat. A cumpărat mult mai puține vaccinuri pe bază de mesager ARN decât i se alocaseră prin schema de achiziții UE – o strategie care a dat greș atunci când livrările de AstraZeneca au început să întârzie.
Kuncev afirmă că teama de vaccinare e exacerbată de știrile false de pe rețelele sociale, dar a precizat că acum, la începerea anului școlar, populația a început să realizeze că pandemia nu s-a terminat.
„Cred că o putem gestiona”, a declarat el. „Avem experiență și de la anterioarele valuri pandemice. În ultimele săptămâni am sesizat o creștere a numărului celor dispuși să se imunizeze și cred că putem vorbi de o tendință.”
România a încercat să înlesnească cât mai mult posibil vaccinarea, injecțiile fiind disponibile pentru oricine se prezintă cu un act de identitate la un centru de vaccinare. Stocurile sunt atât de pline încât țara chiar a oferit Coreei de Sud un transport de urgență de 1,5 milioane de doze de vaccinuri ARNm.
Mihăilă afirmă că guvernul va trimite vaccinuri la ușile pacienților și va oferi chiar și premii drept stimulent. „În marile orașe, unde rata de transmisie e întotdeauna mare, rata de vaccinare per total e [deja – n.FT] peste 50%”, a declarat ea. „Fiecare persoană vaccinată contează.”
sursa: The Financial Times (traducere: Rador\ Andrei Suba)
sursa foto: Inquam Photos – Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii