G4Media.ro

Finlanda a devenit cea de-a 53-a ţară care a semnat Acordurile Artemis…

Sursa foto: Pixabay / Sisu88

Finlanda a devenit cea de-a 53-a ţară care a semnat Acordurile Artemis pentru explorarea selenară

Finlanda a devenit cea de-a 53-a ţară membră a Acordurilor Artemis pentru explorarea selenară, în cadrul unei strategii menite să sporească nivelul de cooperare internaţională în viitoarele misiuni pe Lună şi nu numai, transmite miercuri Space.com, transmite Agerpres.

Finlanda a semnat Acordurile Artemis ale NASA la 21 ianuarie. Pentru semnarea acordurilor a fost organizată o ceremonie în cadrul Winter Satellite Workshop 2025 din Espoo.

„Finlanda este parte a comunităţii de explorare spaţială de decenii, companiile finlandeze şi institutele de cercetare din această ţară contribuind cu numeroase inovaţii şi tehnologii”, a declarat ministrul finlandez al economiei, Wille Rydman.

„Prin Acordurile Artemis ne vom întări parteneriatul cu Statele Unite şi alţi aliaţi. Obiectivul nostru este ca prin cooperare să deschidem oportunităţi pentru sectorul spaţial finlandez în această nouă eră a explorărilor spaţiale şi în programul Artemis”, a adăugat el.

„Astăzi Finlanda s-a alăturat unei comunităţi de naţiuni care doresc să împărtăşească liber datele ştiinţifice, să acţioneze în siguranţă şi să păstreze mediul spaţial pentru generaţia Artemis”, a declarat administratorul asociat al NASA, Jim Free.

Acordurile Artemis au fost înfiinţate în octombrie 2020, când au fost semnate de 8 ţări. Aceste acorduri fixează o serie de principii comune, bune practici şi linii directoare pentru explorarea selenară şi a altor obiecte din Sistemul Solar. Acordurile reafirmă şi principiile enunţate în 1967 în cadrul Tratatului privind spaţiul cosmic pentru a contribui la dezvoltarea cooperării internaţionale în acest domeniu.

România este din martie 2022 cel de-al 16-lea stat semnatar al Acordurilor Artemis.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.