Finlanda îşi reia finanţarea pentru agenția ONU pentru refugiați palestinieni / Portugalia promite un ajutor suplimentar de 10 milioane de euro
Finlanda îşi va relua finanţarea pentru agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), a declarat vineri ministrul comerţului exterior şi dezvoltării, în timp ce Portugalia a anunţat la rândul său că va oferi un sprijin de 10 milioane de euro pentru alimente, medicamente şi ajutor umanitar, relatează Reuters, transmite Agerpres.
Mai multe ţări, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, şi-au întrerupt finanţarea către UNRWA după acuzaţiile Israelului că 12 dintre cei 13.000 de angajaţi ai agenţiei din Gaza au luat parte la atacul Hamas din 7 octombrie 2023 din Israel.
„UNRWA îşi îmbunătăţeşte gestionarea riscurilor, adică prevenirea şi iniţierea unei monitorizări atente a abaterilor, oferă garanţii suficiente pentru ca în acest moment să continuăm să sprijinim”, a declarat ministrul finlandez al comerţului exterior şi dezvoltării, Ville Tabio.
El a precizat într-o conferinţă de presă că o parte din banii Finlandei vor fi alocaţi pentru gestionarea riscurilor.
Ţări precum Canada, Australia şi Suedia au restabilit, de asemenea, finanţarea pentru UNRWA, în timp ce mai multe ţări din Golf, cum ar fi Arabia Saudită, au crescut sprijinul.
La rândul său, Portugalia a anunţat joi că va acorda 10 milioane de euro pentru UNRWA, ca o contribuţie unică destinată furnizării de alimente, medicamente şi ajutor umanitar palestinienilor.
Suma a fost anunţată de ministrul interimar al afacerilor cabinetului, Mariana Vieira da Silva, în urma unei şedinţe de guvern. Un oficial al Ministerului de Externe a descris suma ca fiind un nou ajutor suplimentar care nu a fost în bugetul de stat pentru 2024.
Portugalia, care nu şi-a întrerupt finanţarea, a contribuit direct cu patru milioane de euro la UNRWA în 2023, iar în luna februarie a acestui an a anunţat un milion de euro ca ajutor suplimentar pentru agenţie.
Prim-ministrul interimar Antonio Costa a declarat anterior că îl va informa pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, tot portughez, care a cerut în mod repetat o încetare umanitară a focului în Gaza, cu privire la contribuţia de 10 milioane de euro.
„Suntem cu toţii unanimi în condamnarea atacului barbar care a avut loc pe 7 octombrie împotriva Israelului, dar trebuie să fim cu toţii unanimi în condamnarea modului inacceptabil în care Israelul îşi exercită în prezent dreptul la apărare”, a declarat Costa presei înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank