G4Media.ro

Finul Sorinei Docuz, o apropiată a premierului Marcel Ciolacu, a ajuns director…

Finul Sorinei Docuz, o apropiată a premierului Marcel Ciolacu, a ajuns director general la firma de stat BTT SA: salariu de aproape 17 mii de lei brut. Anterior, a lucrat în domeniul comerțului online de haine și încălțăminte

Alexandru Ionuț Bolintineanu, fin al Sorinei Docuz, o apropiată a premierului PSD Marcel Ciolacu, a fost numit, anul trecut, în funcția de director general interimar al Biroului de Turism pentru Tineret SA, o firmă de stat pe care o deține Ministerul Familiei condus de Natalia Intotero, un ministru social-democrat. Pe vremea când era căsătorită cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, Docuz a fost nașă de căsătorie a soților Alexandru Ionuț și Elena Bolintineanu, iar apoi, le-a botezat unul dintre copii.

Nu este prima dată când un personaj din proximitatea Sorinei Docuz este numit într-o funcție într-o instituție publică: pe filieră PSD, sora ei, Cristina, a ajuns, în 2022, în Consiliul de Administrație de la Loteria Română. Contactat de G4Media.ro, ministrul Natalia Intotero a evitat să spună de unde îl cunoaște pe Bolintineanu, susținând că pentru poziția de la Birou pe acesta l-a recomandat activitatea sa anterioară și CV-ul.

Din acest document, postat pe site-ul Biroului, reiese că Bolintineanu este patronul unor firme care se ocupă cu comerțul online de haine și încălțăminte.

În luna octombrie 2023, în postul de director general interimar al societății Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, acționar majoritar Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a fost numit Alexandru Ionuț Bolintineanu (35 de ani). Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație care l-a pus în funcție pe Bolintineanu pentru o perioadă de cinci luni. Pe cale să expire pe 20 martie 2024, mandatul său va fi prelungit, în acest sens, mâine 29 februarie, la ora 14.00, fiind programată o altă ședință a Consiliului de Administrație al BTT la sediul din București, pe pe Calea Victoriei.

Conform unui document postat pe site-ul BTT, indemnizația lunară brută pentru această poziție este de 16.872 lei. Din CV-ul postat pe același site reiese că, din decembrie 2019 și până la momentul numirii la BTT, Bolintineanu fusese director general al firmei Bolis Style SRL Măgurele- Ilfov cu obiect de activitate în domeniul comerțului online.

”L-a recomandat activitatea și CV-ul. A reușit deja să deblocheze situația de la Hotelul Forum din Costinești (unul dintre imobilele aflate în administrarea BTT n.r.) care era praf”, a declarat ministrul Familiei, Natalia Intotero despre circumstanțele numirii lui Bolintineanu ca director general. Ea a evitat de câteva ori să spună cum a aflat în mod concret de Bolintineanu, afirmând doar că ”primim zilnic cereri de angajare și ne dorim să angajăm oameni competenți”.

În cursul discuției, Intotero a afirmat de mai multe ori că pentru postul de la BTT și-a dorit un jurist, dar din CV-ul lui Bolintineanu reiese că acesta a absolvit Academia de Studii Economice – Contabilitate de Informatică și Gestiune, apoi un master în Management și agroturism în alimentație publică și un altul, de Managementul Informației de Securitate Națională, la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” subordonată Serviciului Român de Informații.

Sursa Foto: Facebook

În carieră, el a fost coordonator de vânzări, coordonator în informatică și economist la RAAPPS. Și tatăl său, Gheorghe (foto sus), a fost angajat al RAAPPS, ca director al sucursalei Scroviștea, acum ocupând un post la altă societatea de stat – SMART SA. Bolintineanu Senior a fost și șeful PSD Ilfov, numele său apărând într-o investigație din 2020 a Rise Project, articolul dezvăluind apropieri dintre membrii Clanului Sportivilor și organizația PSD Ilfov. Ulterior acestui articol, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dizolvat biroul de conducere al organizației.

Prezența tatălui în PSD nu este singura apropiere a lui Bolintineanu Junior de acest partid. El a fost cununat de primarul social-democrat – la acel moment – Robert Negoiță și soția sa de atunci, Sorina Docuz. Cei doi au devenit și nașii de botez ai unuia dintre copiii lui Bolintineanu, iar acum nașa și finii locuiesc în Popești-Leordeni, în Trend Residence, un cartier de vile și blocuri edificat de familia Negoiță. Fotomodel, Sorina a pozat sporadic și pentru a promova haine ale familiei Bolintineanu.

sorina docuz haine
Sursa Foto: Sorina, pozând în 2015 pentru afacerea cu haine a finilor Bolintineanu. Sursa captură: Facebook

În prezent, Sorina este un personaj extrem de apropiat de premierul PSD Marcel Ciolacu. ”Nu știu nimic despre aceste lucruri”, a afirmat ministrul Intotero. Sorina Docuz și soții Bolintineanu nu au răspuns mesajelor sau apelurilor G4Media.ro.

La sfârșitul anului trecut, G4Media.ro a dezvăluit faptul că apropiați ai Sorinei Docuz, în prezent Stan, puseseră la cale un plan extrem de elaborat în tentativa de a obține un contract de catering de la Primăria Sectorului 3 în valoare de peste 27 de milioane de euro. DNA s-a autosesizat și a întocmit un doar penal pe acest subiect.

În contextul acestor dezvăluiri, sora Sorinei, Cristina Arghir, a demisionat din funcția de membru al Consiliului de Administrație de la Loteria Română, poziție în care fusese numită în 2022, pe filieră PSD. În același an, a existat o tentativă ca Arghir să fie numită, tot din partea social-democraților, și în Consiliul de Administrație de la Romgaz, altă societate de stat, dar planul a fost abandonat după ce informația a apărut în presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. cum ajung astia directori la 35 de ani,valoarea mea,da’ la stat adica proptiti de escortele astea din politica….de noaptea mintii ce e prin tara aia,primari-i s angajeaza neamurile -n primarii,trai neneaca,las’ ca-i bine tineretul paraseste corabia nebunilor

  2. Mafie comunista.

  3. Sărăciile psd-pnl au intrat și intră în politică cu unicul scop de a parveni. Altfel, sunt nulități, nu valorează nici cât o ceapă degerată. Contractele cu statul și banii publici sunt cea mai sigură sursă de parvenire a acestor escroci.

  4. Vezi că te arzi, covrigarule. Și nu cu focul de la cuptorul de covrigi…

  5. Firmele de stat unde ministerele sunt acționari majoritari(cum este și BTT),rămân apanajul unei rețele formate din politicieni de la vârful clasei politice aflate la putere și protejați ai lor,care decid cine le conduc și cu cât este remunerat conducătorul.Până la urmă ministerul angajează pe cine vrea și îi dă ce salariu vrea.Contează până la urmă dacă e util și eficient să faci acest lucru.

  6. Pana nu vinzi toale nu esti specialist la nimca si nu esti bun de politician.

    Cu deamanuntul ne-au vandut totul si poate acuma pricepeti de unde le-au venit ideiile.

  7. Oare de ce nu se înghesuie în politica lângă ăştia cineva care nu umblă să vândă totul cu deamănuntul de la stat?
    Nu v-aţi întrebat deloc de ce numai specialiştii din ăştia în ţoale se înghesuie în politică?
    Chiar nu aţi observat că politica lor economică şi de stat este exact ca o tarabă de vândut ţoale?
    Unde este eroarea la voi de nu observaţi nimica?😏

  8. Cu cata nesimtire dispun de banii si de institutiile statului!
    In ce hal a ajuns Romania!
    Unde au adus biata noastra tara saracita, golita de oameni, inglodata in datorii! Tratata cu minciuni, vorbe goale, legi anapoda facute pentru interese de grup!

  9. Dacă BTT-ul avea din 1990 și până acum directori nu tineri marionete care să facă tot ce li s-au solicitat de păpușarii care i-au numit și coordonat, atunci patrimoniul pe care l-a moștenit BTT exista și astăzi spre folosul tinerilor și nu al băieților deștepți.