Firea confirmă că Becali a împrumutat PSD cu 500 de mii de euro pentru campania electorală: Nu m-a împrumutat pe mine, a împrumutat partidul
Omul de afaceri Gigi Becali a împrumutat PSD-ul cu 500.000 de euro, pentru campania electorală dedicată alegerilor din 9 iunie. Informația a fost confirmată de candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea. Aceasta a spus că banii s-au împrumutat în conformitate cu prevederile legii privind finanțarea activităților din campaniile electorale.
Informația că Becali a fost căutat de liderii AUR, George Simion și Mihail Neamțu, pentru un împrumut financiar a apărut joi în presa centrală. Becali le-ar fi transmis celor doi că nu-i mai poate ajuta pentru că le-a dat deja banii celor de la PSD. Mai precis, Becali ar fi împrumutat PSD-ul cu 500.000 de euro. Informația a fost confirmată și de senatorul social-democrat Lucian Romașcanu.
De asemenea, Gabriela Firea a răspuns pentru Hotnews.ro că banii împrumutați sunt pentru campania PSD privind alegerile europarlamentare și nu pentru campania sa.
„Nu m-a împrumutat pe mine, a împrumutat partidul, PSD național, prin notar public, în condițiile legii. Puteti sa luati legatura cu doamna Elena Vlad – director economic PSD. Banii sunt pentru campania generală, împrumutul era pentru europarlamentare, nu pentru locale. La locale oricum sumele sunt mult mai mici, decât la europarlamentare”, a comentat Firea.
Pentru finanțarea campaniilor electorale, partidele politice au posibilitatea prin lege să facă împrumuturi de la persoane juridice sau persoane fizice, bani care ulterior sunt rambursați de la bugetul de stat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii