G4Media.ro

Firea a pierdut definitiv bătălia de înfiinţare a Companiilor Municipale. Curtea de…

Firea a pierdut definitiv bătălia de înfiinţare a Companiilor Municipale. Curtea de Apel a respins şi cererea de revizuire/ Firea cere un nou vot în CGMB pentru cele 22 de companii

Curtea de Apel a respins, aseară, cererea de revizuire a sentinţei prin care erau anulate hotărârile de Consiliu General al Municipiului Bucureşti prin care erau înfiinţate cele 22 de companii municipale. Sentinţa nu mai poate fi atacată, în acest moment, cu nicio cale de atac, nici ordinară, nici extraordinară şi ar trebui pusă în aplicare. Pe de altă parte, primarul capitalei, Gabriela Firea, le cere consilierilor generali un nou vot pentru ca cele 22 de companii municipale să intre în legalitate.

UPDATE: Gabriela Firea a declarat pentru G4Media.ro că ”respingerea revizuirii este fake news. S-a respins, de fapt, contestația în anulare formulată de firma Ciclop pentru lipsă de apărare. Revizuirea, de fapt, are termen pe 26 martie. Cea de-a doua contestație în anulare nici nu are termen, încă”.

Hotărârea instanţei nu precizează explicit ca cele 22 de entităţi să fie desfiinţate, ci arată că au fost înfiinţate prin hotărâri de consiliu ilegale, votate cu majoritatea simplă, de 50%+1, nu cu majoritatea calificată de 2/3 cum cerea legea. La ultimul termen de judecată, reprezentantul firmei Ciclop a încercat să obţină amânarea sentinţei. El a depus la dosar o adeverinţă medicală prin care spunea că suferă de colică biliară.

Cum a încercat Firea să amâne sentința. Curtea de Apel a respins definitiv orice încercare de anulare a sentinţei prin care cele 22 de companii înfiinţate la cererea Gabrielei Firea au fost declarate ilegale. La ultimul termen de judecată a cererii de revizuire introdusă de primărie, avocatul societăţii Ciclop SA a încercat să obţină amânarea unei sentinţe definitive. El a depus un document medical prin care anunţa că nu se poate prezenta în instanţă pentru că ar suferi de colică renală. Informaţia a fost publicată de consilierul USR Ana Ciceala pe contul de Facebook care a prezentat şi documentul medical.

„Mai absurd, acestuia i-a fost imposibil să își anunțe clientul timp de 7 zile că e posibil să nu ajungă la termen din cauza durerilor de fiere.” comentează consilierul general.

Aceeaşi Curte de Apel Bucureşti a decis pe 22 noiembrie că toate cele 22 de acte de înfiinţare a companiilor municipale sunt lovite de nulitate pentru că nu au fost votate în procedura necesară. Mai exact, înfiinţarea companiilor ar presupune un transfer de patrimoniu de la Primăria Capitalei către nou-înfiinţatele entităţi iar asta însemna un necesar de voturi de 2/3 din numărul total de consilieri.

Contribuţia Primăriei Capitalei la patrimoniul celor 22 de firme se ridică la 596 de milioane de euro. Bugetul total al Bucureştiului a fost, în 2018, de aproximativ 1,2 miliarde de euro.

Ce urmează. Pe 23 noiembrie, la momentul deciziei definitive a Curţii de Apel, Gabriela Firea anunţa că activitatea companiilor nu va fi sistată, pentru că instanţa nu a dispus explicit acest lucru: ”Nu creează niciun efect decizia de ieri. Nu se face nicio referire la sistarea activității, se afirmă doar că actul de înființare trebuia votat cu două treimi, nu cu jumătate plus unu. Ca să se desființeze ar însemna să fie un nou proces în vederea radierii. Nu este nicio logică juridică și financiară. Aceste companii nu sunt ilegale. Instanța nu a spus așa ceva. Consider că judecătorii au fost induși în eroare, nu au primit toate informațiile. Companiilor nu li s-a dat patrimoniu, Compania Consolidări lucrează în 42 de imobile cu bulină și avem documentația gata pentru alte 56, unde pot începe lucrările, deci s-ar întrerupe consolidarea clădirilor cu risc seismic. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă realizează studii de fezabilitate pentru marile proiecte. Ar fi fost de zece ori mai scump și dura mult mai mult dacă le făceam cu firme din piață. Compania Medicală acordă îngrijiri la domiciliu. Trustul Construcții lucrează la Sala Polivalentă”.

După respingerea cererii de revizuire, Municipalitatea nu a avut nicio reacţie publică până la această oră.

În paralel şi separat, consilierii USR şi cei PNL din Consiliul General al Municipiului Bucureşti au anunţat că au dat din nou primăria în judecată. Prin noua acţiune în instanţă, opoziţia cere explicit dizolvarea companiilor municipale şi readucerea patrimoniului căpătat de acestea în patrimoniul Municipiului Bucureşti.

UPDATE Intr-un comunicat de presa, Gabriela Firea cere consilierilor generali un nou vot pentru ca cele 22 de companii municipale să intre în legalitate

„Țin foarte mult la acest model administrativ și sunt convinsă că bucureștenii vor avea doar de câștigat. De aceea, invit toate grupurile politice reprezentate în Consiliul General să ni se alăture în încercarea de a debloca această situație. Îi rog pe consilierii generali să încerce să acționeze dincolo de calculul politic pe termen scurt, și să vină cu propuneri constructive de care vom ține cont. Bucureștenii vor ști că interesele lor au fost puse mai presus de cele politice și electorale. spune Gabriela Firea

Ea dă exemplul companiei care se ocupă de managementului traficului în Capitală. În documentul primăriei se arată că nou-înfiinţata companie municipală prestează servicii cu mult mai ieftine decât cele oferite în trecut de compania UTI. Conform municipalităţii, o licență de integrare a intersecțiilor în sistemul automat de management al traficului costa pe vremea UTI 50.000 de euro, iar în prezent, doar 2.000 de euro, de la același producător. Un alt exemplu este cel legat de consolidarea clădirilor – Firea susţine că în 30 de ani s-au consolidat în București 20 de clădiri, în timp ce în doar un an, Compania Municipală de Consolidări lucrează în peste 100 de imobile.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. „Hotărârea instanţei nu precizează explicit ca cele 22 de entităţi să fie desfiinţate”
    Si cu asta e rezolvata problema.
    Firmele raman.
    Sau se asteapa cineva ca Firea si Pandele sa-si lase pe drumuri puzderia de rude si amici angajati cu salarii uriase in toate cele 22 de firme?

    • un „ielicopter” din Principatul Voluntari va efectua extragerea DUamnei Gabi pentru un exil permanent acolo