G4Media.ro

Firea: Câştigătorul licitaţiei pentru cele 130 de autobuze hibrid este Mercedes –…

Firea: Câştigătorul licitaţiei pentru cele 130 de autobuze hibrid este Mercedes – Benz

Licitaţia pentru cele 130 de autobuze noi, de tip hibrid, a fost câştigată de către Mercedes – Benz, iar tipul autobuzului care va fi livrat este Mercedes – Benz Citaro Hybrid, informează primarul general, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook, transmite Agerpres.

„Câştigătorul licitaţiei este Mercedes – Benz, iar tipul de autobuz care va fi livrat este Mercedes – Benz Citaro Hybrid, fabricat în Germania. Autobuzul a primit premiul ‘Bus of the year 2019’, acordat în cadrul evenimentului IAA 2018. Valoarea contractului este de 195.268.331,70 lei, fără TVA”, a precizat edilul.

Potrivit contractului, livrarea se va face începând cu luna mai a anului viitor şi se va întinde pe o perioadă de opt luni, după cum urmează: primul autobuz va fi livrat în luna mai 2020 pentru omologare, iar ulterior, timp de şase luni, vor fi livrate câte 20 de autobuze lunar. Ultimele 9 bucăţi vor fi recepţionate în ianuarie 2021.

Garanţia este de opt ani şi 480.000 de km, garanţie de tip Full Warranty. Finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul „Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”. Cererea a fost depusă în octombrie 2018, iar contractul de finanţare a fost semnat în decembrie.

Potrivit Gabrielei Firea, autobuzele au o capacitate de până la 100 de pasageri (27 aşezaţi şi 65 în picioare) şi au următoarele dimensiuni: lungime de 12.135 mm, lăţime de 2.550 mm, înălţime de 3.120 mm, lăţime uşi de acces de 1.250 mm şi o înălţime la urcare pentru toate uşile de 320 mm. Autobuzele vor fi echipate cu sisteme ABS, ASR (Sistem de protecţie anti-patinare) şi ESP (Program electronic de stabilitate).

„Interiorul autobuzelor este modern, practic, dotat cu scaune tapiţate şi climatizare automată, cu o capacitate mare de transport călători, cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi, este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor în timp real despre călătoria pasagerilor, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a autobuzului către Societatea de Transport Bucureşti”, a menţionat Firea.

Ea a menţionat că tehnologia hibridă face ca motorul electric, dispus între motorul termic şi transmisia automată, să funcţioneze atât ca agregat de antrenare a roţilor, cât şi ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei este stocată spre a fi folosită la punerea în mişcare a autovehiculului.

„Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenţionale, este folosită acolo unde este nevoie de ea mai mult – la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din staţiile S.T.B., cât şi de traficul urban aglomerat. Această calitate conduce la o reducere semnificativă a noxelor emise, cât şi a consumului de carburant. În scopul măririi aportului adus de tehnologia hibridă, au fost adăugate atât un sistem de virare tip ‘Intelligent eco steering’, care spre deosebire de un sistem de virare clasic foloseşte energie doar în momentele în care conducătorul autobuzului schimbă poziţia volanului, precum şi o punte motoare construită din materiale uşoare, silenţioasă, cu zgomot de rulare redus, ce foloseşte pentru lubrifiere un mix de ulei mineral şi sintetic pentru o mentenanţă cât mai redusă”, a explicat primarul.

Firea a arătat că mai sunt în curs de atribuire contracte pentru alte 300 de noi mijloace de transport: 100 de tramvaie, 100 de troleibuze şi 100 de autobuze electrice pentru care o parte din finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Intr-adevar, incearca sa-si mai spele din pacate. Chiar si asa, nu cred sa mai prinda vreun mandat.

    Poate se uneste opozitia si il sustine pe Nicusor!

  2. Felicitări, doamna Firea, o decizie înțeleaptă!

  3. @lukuss: pai daca nu-l sustine pe Nicusor Dan (foarte probabil, din pacate), se alege iar Firea, ca e intr-un singur tur!

    Da’ macar se termina tot grafitti-ul la Catedrala, mortii lui de aerobic! 😈

  4. Aoleu, a pierdut Erdogan?!

  5. Dacă-s Mercedes și nu-s negre, full option, de 15 ani vechime, cu o daună totală la activ și fără numere de Bulgaria, nu știu cum se integrează în peisajul bucureștean.

    • ai uitat cu volan pe dreapta

  6. Marian, cred ca tu nu te incadrezi in peisajul Bucurestean…mai iesi din tara frate!