Firea: Consider că trebuie să testăm masiv persoanele fără simptome, dar care ar putea să aibă teste pozitive / În două zile avem 7768 de bucureşteni care s-au înscris în programul nostru de testare
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că revenirea la o viaţă normală, repornirea economiei şi lupta tuturor autorităţilor, centrale şi locale, pentru păstrarea locurilor de muncă trebuie să fie însoţite de o testare masivă pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus, transmite Agerpres.
„Eu consider că trebuie să procedăm aşa cum s-a întâmplat în întreaga Europă şi să testăm masiv persoanele fără simptome, dar care ar putea să aibă teste pozitive şi să reprezinte vectori de transmitere a coronavirusului de tip nou în comunitate fără să dorească, pot să-şi îmbolnăvească familia, prietenii, colegii de serviciu. Am demarat programul Testăm pentru Bucureşti şi vreau să vă spun că în două zile avem 7.768 de bucureşteni care s-au înscris până în acest moment în programul nostru de testare”, a spus Firea.
Ea a precizat că testele sunt de tip antigen – cele standard, şi nu cele rapide, care au dat erori. Testele sunt realizate în cele 20 de laboratoare şi nouă spitale de stat şi clinici particulare care sunt afiliate programului demarat de Primăria Capitalei şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale.
„Practic, primăria prin ASSMB decontează suma de 200 de lei direct către spitalul sau clinica ce va realiza aceste teste. Noi ne dorim ca în scurt timp să se acopere prima etapă de testare, cele 11.000 de persoane, şi să trecem la a doua etapă de testare, care va fi demarată chiar în momentul în care se va încheia prima etapă”, a afirmat spus Firea, în conferinţa de la sediul PSD.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii