Firea: Susțin cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viața și corpul lor! Nimeni nu poate cere unei femei să nască sau să moară, căci la asta se va ajunge în orice societate care va impune o lege pentru interzicerea avorturilor
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, precizează, vineri, într-o postare pe Facebook, că susține cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viața și corpul lor. Gabriela Firea subliniază că „nimeni nu poate cere unei femei să nască sau să moară”, căci la asta se va ajunge în orice societate care va impune o lege pentru interzicerea avorturilor.
„Susțin cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viața și corpul lor! Militez pentru drepturile femeilor, ca ele să ia decizii pentru propria viață și pentru propriul lor corp. Nu aș mai fi vorbit pe acest subiect, pentru că mi-am spus opinia clar la audierea din Parlament pentru funcția de ministru. Având în vedere discuțiile din spațiul public, cu privire la interzicerea avortului în alte state, reafirm ce am spus: femeile trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul să ia cea mai bună decizie în viața lor”, a afirmat Gabriela Firea.
Ministrul Familiei a precizat că nu va fi niciodată de acord să fie interzise drepturi prin care ne întoarcem în trecut, într-una din cele mai negre perioade pe care le-a trăit acest popor.
„Nimeni nu poate cere unei femei să nască sau să moară. Căci la asta se va ajunge în orice societate care va impune o astfel de lege. Istoria recentă a dovedit-o cu vârf și îndesat. Nu așa vom crește natalitatea, interzicând drepturi. Nu mai vrem încă o generație a decrețeilor. Au murit 10.000 de femei în acei ani, pentru că au încercat să facă singure ceea ce medicilor le era interzis”, a mai menționat Firea.
Gabriela Firea a arătat că orice stat este liber să decidă pentru poporul său și că România se luptă însă, în continuare, cu mentalitățile.
„Pentru asta, întreaga societate, toți oamenii politici, toate instituțiile trebuie să-și unească forțele pentru o mai bună informare a tinerilor cu privire la bolile cu transmitere sexuală sau la ce poate însemna o sarcină. Suntem fruntași la mame adolescente, iar multe dintre aceste sarcini au apărut din greșeli sau din lipsă de informare.
Mă bucur că a fost aprobată în Parlament legea care introduce orele de educație sanitară în școli. Să nu se ascundem după degete, de mult ori copiii știu mai multe decât ne imaginăm noi, părinții. Dar ei trebuie să primească și informații corecte, de la persoane pregătite în acest domeniu. Educația sanitară va fi predată începând din clasa a VIII-a și doar cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, prin programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală”, încheie ministrul Familiei.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
41 comentarii