G4Media.ro

Firma austriacă de procesare a lemnului Schweighofer Holzindustrie, vizată de percheziții multiple.…

Firma austriacă de procesare a lemnului Schweighofer Holzindustrie, vizată de percheziții multiple. DIICOT acuză constituirea unui grup infracțional organizat și crearea unui prejudiciu de 25 de milioane de euro

Mai multe fabrici ale firmei austriece de procesare a lemnului Schweighofer Holzindustrie, dar și sedii ale Direcțiilor Silvice județene sunt vizate de percheziții ale procurorilor DIICOT. Surse judiciare au declarat pentru G4Media.ro că e vizată conducerea firmei austriece din ultimii șapte ani, când Schweighofer Holzindustrie a fost în centrul unor controverse majore privind proveniența lemnului prelucrat.

Surse juridice au mai declarat pentru G4Media.ro că percheziții au loc la fabrici din Rădăuți și Sebeș, precum și la Direcții Silvice și Gărzi Forestiere din județele Alba, Suceava, Hunedoara, Brașov, Bihor și București.

UPDATE 1: Holzindustrie Schweighofer anunță într-un comunicat că firma ”cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT comunicată pe 30 mai 2018. Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează. Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată de soluționarea rapidă și corectă a acestei situații”.

Comunicatul oficial DIICOT:

La data de 30.05.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. şi BCCO Bucureşti, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigare a Criminalitatii Economice şi specialişti din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică au pus în executare 23 de mandate de percheziţii domiciliare, pe raza a 5 judeţe şi a muncipiului Bucureşti, la persoane fizice şi juridice (din care 4 la sediile unor instituţii publice) în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului.

În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi după caz, impuşi alţii.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici.

Prejudiciul estimat se ridică la suma de peste 25 milioane de euro.

În cauză urmează a fi conduse la sediul DIICOT- Structura Centrală mai multe persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa foto: Wikipedia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Aoleo, sa speram ca nu a-l leaga DIICOT pe domnu Johanes pentru presupusa protejare a grupului infractional Schwaighofăr! Cine mai iese cu noi a-n stradă???

    • Si cum anume poate proteja presedintele pe cineva in fata legii? Cand este vorba de atributii prezidentiale, penalii din varful puterii legislativ-administrative si-ar dori un presednte de paie, iar cand este vorba de a justifica interesele lor meschine, presedintele devine un monstru imposibil de oprit, ce taie, spanzura si decide arbitrar precum Erdogan.
      „Cine mai iese cu voi a-n stradă???” – Cu asistatii „a-n” strada la maretul miting de 1 milion (de RON contravaloare), mai ies „decat” clanurile interlope cu infractorii eliberati de Tudorel, angajatii primariilor psd si aparatul hardcore de partid (adica devoratorii de mici de Căcâna).

  2. Aoleu! S-a trezit DIICOT! Dupa cati ani, de cand se tot vorbeste de aceasta firma ca e suspecta?
    Dar nu trebuie scapat din vedere principiul acela: Prost nu e cel care cere, ci cel care da.

  3. 6 ani mult prea tarziu au actionat. Ce sa faca acum, sa constate paguba de care toata lumea stia de 3-4 ani de zile?

    Din pacate asta este o alta problema pe care trebuie sa o rezolvam. Daca vrem preventie, trebuie si ei sa inceapa de undeva si sa se ocupe de cazuri mari, voluminoase. Ca sa ajungem la preventie, trebuie mai intai sa se descurce cu asta.

  4. De faptul că statul român a despăgubit familia Kendeffy se ştie de 99 de ani…