G4Media.ro

Firma despre care DNA susținea că e controlată de Darius Vâlcov a…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Firma despre care DNA susținea că e controlată de Darius Vâlcov a mai încheiat trei contracte pe bani publici în Slatina, în valoare de peste 35.000 de euro, prin încredințare directă

Firma Aceti din Slatina a semnat trei noi contracte cu municipalitatea din Slatina și Colegiul Economic ”Petre S. Aurelian” din oraș în valoare de peste 35.000 de euro, potrivit SEAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice). Toate cele trei contracte au fost atribuite prin încredințare directă.

Contractele de peste 21.000 de euro cu municipalitatea au fost acordate pe 13 aprilie 2020 și privesc lucrări de canalizare pentru locuințe destinate tinerilor medici din oraș.

Contractul de aproape 14.000 de euro cu liceul economic a fost atribuit pe data de 12 martie 2020 și prevede lucrări de reparații a 14 camere. Prețul pentru rebilitarea unei camere este de aproape 1.000 de euro.

Pe octombrie 2019, firma Aceti din Slatina a semnat un nou contract cu Compania de Apă Olt pentru extinderea și reabilitarea rețelei de apă potabilă și canalizare din oraș în valoare de aproape 200.000 de euro, fără TVA. Contractul a fost atribuit prin procedură simplificată, fără licitație, după ce doar firma Aceti a depus o ofertă.

Potrivit DNA și altor informații coroborate din declarațiile de avere și presa locală, firma Aceti este controlată de Darius Vâlcov, fostul primar PDL din Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, fost consilier al premierului Dăncilă și amic al fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

Darius Vâlcov este judecat la Înalta Curte tocmai pentru comisioane primite astfel încât Compania de apă Olt să acorde contracte pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare unor firme agreate. În 2018, Vâlcov a primit 8 ani de detenție, însă sentința a fost anulată ca urmare a deciziei CCR privind nespecializarea completurilor de 3 judecători în materie de corupție și procesul se judecă de la zero.

Cine e firma Aceti din Slatina. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Aceti este deținută de:

– Gheorghe Aurel Deaconu (67 de ani) din Olănești

– firma Topnef Reciclare din Slatina. Aceasta din urmă este deținută de Nicolae Cristian Deaconu (38 de ani).

Până în 2016, acționarul principal al Aceti a fost firma Rupiah, despre care DNA susținea în rechizitoriul lui Vâlcov din 2015 că, prin intermediul ei, fostul ministru controla firma Aceti. După 2016, Rupiah a cooptat în Aceti firma Topnef Reciclare și pe Gheorghe Aurel Deaconu și apoi le-a cesionat acțiunile.

La firma Topnef Reciclare a fost angajată Andreea-Carmen Cismaru, soţia lui Cristian Cismaru, city managerul Slatinei, vărul şi fost consilier personal al lui Darius Vâlcov, potrivit declaraţiei de avere a lui Cismaru din 2018. Soția lui, Andreea, a fost reporter la Olt TV, stația locală de televiziune controlată de Vâlcov prin firma Enero Prod Slatina.

În plus, presa locală a mai notat și că Gheorghe Aurel Deaconu este ginerele lui Tudor Popa, asociat cu fostul senator de Olt, Ion Toma, în firma Scadt din Slatina.

Potrivit Registrului Comerțului, firma Rupiah este deținută acum tot de Gheorghe Aurel Deaconu (99,96%) și Adriana Popescu (0,04%). În 2018, cei doi actuali acționari ai firmei Rupiah au aprobat vânzarea vilei din strada Stockholm unde, potrivit DNA, Darius Vâlcov voia să își deschidă galerie de artă.

Ce spunea DNA. În rechizitoriul dosarului DNA în care Darius Vâlcov a fost condamnat inițial la 8 ani de detenţie cu executare se arată că firma Aceti din Slatina era controlată de Vâlcov prin intermediul firmei Rupiah. Vâlcov ar fi controlat firma Rupiah prin intermediul lui Ovidiu Ramba și al Geaninei Rita Bobicu, despre care presa locală susține că ar fi o ”miliardară de carton” și ar fi pornit în afaceri de jos, de la vânzarea de gogoși.

„Fapta inculpatului Vâlcov Darius Bogdan – care, în calitate de primar, senator, ministru a deţinut şi administrat în fapt, prin intermediul unor persoane interpuse, începând din anul 2011 şi până în prezent, Contis Company, Contis Consulting Company, Millenium Tophografica, Societatea Civilă de Avocaţi Ciobanu şi Asociaţii, Enero Prod, City Hotel & Lounge şi Rupiah – Aceti (….) a efectuat, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin intermediul persoanelor legal învestite în acest sens, operaţiuni financiare, ca acte de comerţ (tranzacţii financiare aferente operaţiunilor comerciale ce au decurs din contractele comerciale încheiate, a dispus cu privire la schimbarea formei juridice a societăţilor, la schimbarea asociaţilor şi administratorilor, la achiziţionarea de imobile, asigurarea spaţiului locativ, a stabilit contravaloarea cesiunilor, a dispus şi facilitat încheierea de contracte comerciale şi documente fiscale, s-a implicat constant în activitatea financiară a societăţilor, prin asigurarea banilor necesari aporturilor de capital, a solicitat date privind starea financiară a firmelor şi a dispus cu privire la transferul de bani), incompatibile cu funcţiile deţinute şi a încheiat tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, obţinând pentru sine un folos în cuantum de 2.272.200 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii (….), respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”, se arată în rechizitoriul lui Vâlcov.

Darius Vâlcov este acuzat în două dosare penale aflate pe rolul instanţelor de un prejudiciu total de aproape trei milioane de euro. În schimb, el are sechestru pe bani şi bunuri (printre care 3 lingouri de aur, 172 de tablouri şi piese de mobilier) în valoare de doar 2 milioane de euro.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Chiar ma intrebam ce mai face nenorocitul asta pe timp de pandemie , de ce se tot amana procesul /procesele lui !

    Bagati-l ma la zdup pana se clarifica situatia lui juridica ..

    Preventiv !

    • Daca nu se poate altfel , asta merita sa experimenteze metoda politistilor din US cand nu au alta cale : strecurat in buzunar , la un control de rutina , in trafic , un plic de stupefiante !

      Apoi pus pe burta , incatusat ( citindui-se drepturile ) si la parnaie !

      Altfel nu mai scapam de ciuma rosie !!

  2. Praf În ochi.
    35.000Euro.
    Hai sa fim seriosi.Daca nu era din Psd,nu există acest articol. Sumele mari,imense,de ele nu vorbește nimeni…milioane de euro pe masti.

    • Hei, toarsu cu jena in pseudonim, de data asta ai punctat bine, supararea leprelor este ca nici macar sumele mici nu se mai fura usor. Tragem apa peste voi, mai e putin, schimba pseudonimul si reprofileaza-te.

    • Dupa nume pari a avea grave probleme de rationament. Cei 35 K deturnati sunt bine documentati. Despre „milioane” ai ceva date/probe/informatii. sau e suficient sa vina de la PSD si e deja sentinta juridica?

  3. Fabuloasă sumă, frate, 35000 de euro. Banii ăștia îi face Klaus doar din chiriile pe o lună.

  4. Justitia roanesca a devenit de neinteles.Astazi, tribunalul București a respins propunerea arestării preventive a directoarei Carmen Elena Zanfir(directoarea care a luat spaga), iar judecătorul de drepturi și libertăți a instanței a stabilit față de aceasta plasarea ei în arest la domiciliu.In stare de urgenta, acesti judecatori plaseaza coruptii idem carantinatilor cu covid.RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Ăsta când i se va alătura hamsterului flaușat?
    Plânge ”guvernul din umbră” de la Rahova, după el.

  6. Alo Guvernul Orban , numai dati bani Primariei Slatina sa-l mai ingrase pe Valcov. Acesta a saracit destul Romania.

    e

  7. Când vor fi la puscarie toate gunoaiele astea, poate atunci vom trai și noi intr-o tara normala. Din păcate la noi, sistemul „te ajuta ” sa furi. Atâta timp cât avem aproape 600 de gunoaie care le plătim salariu, cazare, diurne, etc, atât timp cât avem un Cod Penal de rahat,atâta timp cât nu se aplica legea Ilicitului, ce pretenții sa avem ?